Antena 3 CNN Actualitate Ministrul MApN: Propaganda rusească este una destul de activă, însă nu ne intimidează

Ministrul MApN: Propaganda rusească este una destul de activă, însă nu ne intimidează

Ministrul MApN: Propaganda rusească este una destul de activă, însă nu ne intimidează
Sursa foto: Foto: Agerpres
10 Apr 2015   •   11:56

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat vineri, la Târgu Mureş, că propaganda rusească este una destul de activă, însă a subliniat că România nu este intimidată de declaraţii de genul celei făcute de purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukaşevicim informează Agerpres.

Lukaşevici a afirmat, pe 8 aprilie, că planurile NATO de a desfăşura forţe militare în România, foarte aproape de frontiera cu Rusia, sunt "inadecvate" şi "conflictuale".

''În primul rând propaganda rusească este una destul de activă, ați văzut că se fac tot felul de declarații. Nu ne intimidează astfel de declarații.

La Summit-ul din Ţara Galilor de anul trecut s-au stabilit măsurile de reasigurare pe flancul estic al NATO și al Uniunii Europene, cu precizarea că vor fi în permanenţă forţe ale NATO prin rotaţie, iar proiectul acela de lege care vizează accesul militarilor străini pe teritoriul României este un proiect care a fost aprobat de Guvern, sigur că va merge la CSAT şi după aceea în Parlament şi creează posibilităţile pentru aplicarea măsurilor de reasigurare pe flancul estic al NATO și al UE', a spus Duşa.

Ministrul a precizat că după ce modificările la Legea 291 referitoare la staţionarea militarilor străini pe teritoriul României vor fi aprobate de Parlament, Legislativul va fi cel care va aproba efectivele şi capabilităţile militare care sunt organizate în România de către NATO.

 

×
Subiecte în articol: Mircea Dusa Rusia propaganda
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close