Antena 3 Actualitate Mohammad Yassin, omul de încredere al lui Băsescu, a fost arestat preventiv

Mohammad Yassin, omul de încredere al lui Băsescu, a fost arestat preventiv

04 Apr 2015   •   08:19
Mohammad Yassin, omul de încredere al lui Băsescu, a fost arestat preventiv

Mohammad Yassin, omul pe care Traian Băsescu l-a desemnat personal în 2005 să negocieze eliberarea jurnaliştilor răpiţi în Irak, a fost arestat preventiv în această dimineaţă, pentru 30 de zile.

Traian Băsescu are abia acum motive reale de îngrijorare din cauza anchetelor procurorilor.

Yassin a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă.

Hayssam a făcut plângere penală pe numele acestuia pentru că i-ar fi cerut 2.000.000 de euro ca să-l scape de închisoare.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2014 - martie 2015, Mohamad Yassin, direct şi prin intermediul lui Tahli Fadel, a pretins de la două persoane, denunţătoare în cauză, suma de aproximativ două milioane de euro, spunând că ar putea influenţa organe judiciare, în vederea desfiinţării, pe cale extraordinară, a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare, astfel încât persoana condamnată să fie pusă în libertate. Persoana condamnată este unul dintre denunţătorii din acest dosar. Conform unor surse judiciare, Omar Hayssam i-ar fi denunţat pe Mohamad Yassin şi Tahli Fadel.

Yassin este un apropiat al lui Traian Băsescu şi a fost implicat în negocierile pentru eliberarea jurnaliştilor români. Iată ce spunea Traian Băsescu, în urmă cu 10 ani, despre Mohamad Yassin.

"Munaf este cel pe numele căruia s-a transferat averea, cea mai mare parte a averii lui Omar Hayssam. El, doamna.. soţia dânsului şi, de asemenea, doctorul Yassin. Un alt beneficiar, dar un beneficiar cinstit al transferurilor de avere", spunea Traian Băsescu.

Citeşte şi:

Yassin, omul de legătură dintre preşedintele Băsescu şi Omar Hayssam

×

Ştirile Antena 3 sunt şi pe Facebook sau pe Google News

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close