Antena 3 CNN Actualitate Necolaiciuc. Fugar cu ajutorul finului lui Mitrea

Necolaiciuc. Fugar cu ajutorul finului lui Mitrea

Necolaiciuc. Fugar cu ajutorul finului lui Mitrea
28 Feb 2007   •   09:13

Presa de miercuri dezvăluie cazul unui fugar, dat în urmărire internaţională. Este vorba despre fostul director general al CFR, Mihai Necolaiciuc. Jurnaliştii de la Gândul dezvăluie, în ediţia de miercuri, faptul că acesta a fost trecut peste graniţă de finul fostului ministru al Transporturilor, Miron Mitrea. Fostul director al CFR, a părăsit România pe data de 4 februarie 2005, pe la punctul de frontieră Albiţa, însoţit de Florian Buşcă, finul fostului ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, şi de un şofer, angajat al lui Necolaiciuc. Cei trei s-au legitimat cu paşapoarte turistice şi au declarat că destinaţia lor este Chişinău. Buşcă susţine că a plecat cu Necolaiciuc în interes de afaceri.

"Mi-a zis că mă duce la secretarul general al Ministerului Transporturilor din Moldova să facem o afacere. Acolo ne-am văzut cu domnul Turcanu cu care am făcut firma TeleTrade. La Chişinău am stat câteva zile, iar Necolaiciuc a plecat la Viena împreună cu domnul Turcanu", a declarat Buşcă, conform Gândul. Florian Buşcă nu a avut însă nimic de comentat în ceea ce îl priveşte pe oficialul moldovean care l-a condus pe Necolaiciuc în exil. El susţine că de fapt Necolaiciuc ar fi plecat la tratament la Viena. Florian Buşcă neagă faptul că ar fi ştiut ceva despre intenţiile lui Necolaiciuc.

"Nu mi-a zis nimic şi nu l-am întrebat nimic despre întoarcerea sa în România. Nu l-am ajutat eu să plece. Am trecut frontiera legal, toţi trei, cu paşapoartele noastre. M-am întors doar eu şi şoferul lui Necolaiciuc, care fusese adus fiindcă eu nu puteam să conduc atâta timp", a adăugat Buşcă. Florian Buşcă susţine că după ce l-a însoţit pe Necolaiciuc în Moldova nu a mai auzit nimic de acesta. Mihai Necolaiciuc este dat în urmărire internaţională, pentru devalizarea CFR cu peste 700 milioane de euro.

Antena 3

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close