Antena 3 CNN Actualitate Nereguli pe litoralul românesc: ANPC a dat în iulie amenzi în valoare de peste 300.000 de lei

Nereguli pe litoralul românesc: ANPC a dat în iulie amenzi în valoare de peste 300.000 de lei

Nereguli pe litoralul românesc: ANPC a dat în iulie amenzi în valoare de peste 300.000 de lei
Sursa foto: Foto: oferte-vacante-sejururi.ro
09 Aug 2011   •   23:36

Mâncare expirată şi camere în care nu se face curăţenie un sejur întreg. Dacă n-ai noroc, le poţi nimeri uşor pe litoralul românesc. Oamenii fac reclamaţii mereu, iar Protecţia Consumatorului constată, amendează şi merge mai departe. În iulie, o singură terasă a fost închisă în Mamaia, deşi plângerile sunt de ordinul zecilor.

Un hotel de trei stele din staţiunea Jupiter arată de parcă ar fi trecut furtuna peste el: locurile de joacă sunt cu echipamente deteriorate, iar aparate de fitness depozitate în camera pentru copii. Conducerea hotelului nu se grăbeşte să îşi recunoască vina şi aruncă responsabilitatea în spatele turiştilor.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a găsit în luna iulie nereguli la peste 80% dintre controalele efectuate. Turiştii s-au plâns de mâncarea stricată, puţină sau gătită doar pe jumătate. S-au dat peste 200 de amenzi, în valoare de peste 300.000 de lei.

Acţiunile nu îi sperie prea tare pe afacerişti. În urma unui control efectuat marţea aceasta, ofiţerii OPC Constanţa au găsit aceleaşi nereguli. 




×
Subiecte în articol: litoral amenzi Jupiter hotel ANPC controale
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close