Antena 3 CNN Actualitate Un profesor care e şi consilier local, condamnat pentru pedofilie, predă în continuare la o şcoală din Suceava

Un profesor care e şi consilier local, condamnat pentru pedofilie, predă în continuare la o şcoală din Suceava

Un profesor de sport de la școala din comuna Zamostea, judeţul Suceava, care deţine şi funcţia de consilier local din partea PSD, predă în continuare după ce a fost condamnat în primă instanţă pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră de 15 ani.

de Redacția Antena 3 CNN    |    02 Feb 2024   •   23:05

La începutul acestui caz ar fi fost vorba de două eleve din cadrul instituţiei unde preda bărbatul, dar pe parcursul audierilor, colega fetei ar fi negat orice relaţie sexuală cu inculpatul şi ancheta, în privinţa ei, s-a oprit.

Faptele de care este acuzat profesorul Nicolae Adrian Achihăiei s-ar fi petrecut în perioada mai 2018 – martie 2020, de două ori pe lună, la domiciliul acestuia.

Relaţia dintre cadrul didactic, în vârstă de 41 de ani şi eleva de 15 ani ar fi fost de notorietate în şcoală, aşa că în decembrie 2019, polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale au demarat o anchetă.

În urma cercetărilor şi a declaraţiilor unor martori, a rezultat că minora avea 15 ani împliniți și era în clasa a VIII-a la școala din Zamostea când profesorul ei de sport a început să îi facă avansuri.

Citește și: Primarul din Botoșani ar fi fost turnat la DNA de soțul fostei sale amante | Cosmin Andrei s-a auto-suspendat din PSD după ce a fost plasat sub control judiciar 

Fata era și la grupa de handbal pregătită de același cadru didactic. Pentru a-şi consuma relaţia departe de ochii curioşilor, inculpatul i-ar fi propus elevei să se întâlnească în afara orelor de sport.

Până la urmă, profesorul a fost găsit vinovat pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor și a condamnat la pedeapsa de 2 ani de închisoare.

Şocant este că după ce veste s-a răspândit ca fulgerul în toată comuna Zamostea și după ce bărbatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, el a rămas profesor de sport la aceeași școală.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, contactaţi de Antena 3 CNN, Nicolae Adrian Achihăiei beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la o decizie definitivă în acest caz.

La procesul în cauză s-a făcut recurs şi momentan Instanţa de judecată nu a dispus interdicţia de a preda în cazul bărbatului de 41 de ani.

×
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close