Antena 3 CNN Actualitate Noi detalii în cazul de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis. Ce scrisoare a primit Președintele la scurt timp după ce a ajuns la Cotroceni

Noi detalii în cazul de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis. Ce scrisoare a primit Președintele la scurt timp după ce a ajuns la Cotroceni

Noi detalii în cazul de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis. Ce scrisoare a primit Președintele la scurt timp după ce a ajuns la Cotroceni
12 Apr 2018   •   21:38

Noi detalii au apărut în cazul de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis. O scrisoare în care se vorbește despre dosarul de incompatibilitate ANI, a fost făcută publică joi seară, la Antena 3.

”Domnule Președinte,

Am fost implicați în același dosar ANI, în care am fost declarați incompatibili la Compania de Apă Sibiu-Făgăraș. Șansa mea a fost că dumneavoastră ați avut termene de judecată înaintea mea și sentința trebuia să fie asemănătoare, cu atât mai mult cu cât eu nu am participat la nicio ședință AGA la Sibiu, am fost doar reprezentat.

Am avut colegi, președinți de CJ, din PNL sau PSD care și-au pierdut mandatele în speță identice. Justiția a dat sentințe diferite în spețe identice. Cum vă explicați acest lucru? Curtea de Conturi a semnalat în 2010 și la Sibiu, la Primărie și la CJ Brașov, că s-au dat coeficienți de actualizare la drumuri fără respectarea legii. La Sibiu nu s-a întâmplat nimic, dar eu m-am ales cu dosar penal care a dus la arestarea mea pentru patru luni și la pierderea mandatului. În octombrie 2014 am fost reținut pe un referat al procurorilor cu acuze fabricate. Aproape niciuna dintre aceste acuzații nu se mai regăsește în rechizitoriu, pentru că ele nu au fost dovedite. Pentru ca un domn procuror să își pună mai repede steluțe pe umăr, trebuia să fiu luat. 

Atât în dosarele mele, cât și al altor colegi, amrtorii sunt timorați sau amenințați. Li se cer denunțuri despre Tăriceanu, Băsescu, pentru a fi lăsați în pace pentru a nu merge la pușcărie. Am zeci de exemple pe care doresc să vi le prezint personal. Firmele mele, care au creat, în 25 de ani de existență, peste 500 de locuri de muncă și care au virat bani la buget peste 10 milioane de euros sunt șicanate și blocate ăn vaza unor expertize făcute la comanda lui Blejnar. (...)

Singura posibilitate de a ne apăra în fața abuzurilor este art 284 CP-de represie nedreaptă. Din păcate, avocații care mă apără, mi-au comunicat că nu există niciun caz în România în care să se fi dat curs unei astfel de cereri. De ce, domnule Președinte?

Scrisoarea mea va fi însoțită de o cerere de audiență, dorința mea fiind aceea de a vă prezenta, în detaliu, cele scrise aici”, se arată în scrisoarea lui Căncescu Aristotel Adrian.

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close