Gala Bute a fost făcută cu credit de la bancă, garantat de ministerul Elenei Udrea. Informaţia apare în referatul prin care procurorii cer arestarea lui Rudel Obreja şi ai altor apropiaţi ai lui Udrea.
Ingineria a fost pusă la punct din cauza opoziţiei unor angajaţi din minister, care au refuzat să semneze finanţarea Galei din bani publici, în ciuda presiunilor. Iar banca a dat 10 milioane de lei credit firmei lui Obreja, ca urmare a influenţei Elenei Udrea, fără alte garanţii, dar cu dobânzi şi comisioane preferenţiale.
"Sunt lucruri pe care le ştiam de acum trei ani, pe care le-am şi publicat în legătură cu modul în care Rudel Obreja a primit acel împrumut de la BRD", a declarat jurnalistul Mirela Neag, care a lucrat la acheta GSP.ro privind Gala Bute.
Jurnalista a arătat că, cel mai probabil, Elena Udrea a anticipat intenţia procurorilor de a ancheta modul în care s-a desfăşurat acest eveniment sportiv în care a fost implicată.