Antena 3 CNN Actualitate Noi înregistrări de la DNA Ploiești. Fosta șefă AEP, față în față cu Onea

Noi înregistrări de la DNA Ploiești. Fosta șefă AEP, față în față cu Onea

Noi înregistrări de la DNA Ploiești. Fosta șefă AEP, față în față cu Onea
Sursa foto: Foto: Agerpres
07 Mar 2018   •   22:20

Apar noi înregistrări de la DNA Ploiești. De această dată, în ele apare Ana Maria Pătru, fosta șefă AEP.

Miercuri seară, la RTV, a fost dată publicității o nouă înregistrare, în care fosta șefă a Autorității Electorale Permanente apare față în față cu procurorii. Aceasta se află alături de un avocat, iar procurorii compun și scriu declarația de recunoaștere, în numele Anei Maria Pătru, care plânge.

Anterior, Ana Maria Pătru a afirmat că avocatul i-a fost impus, iar procurorii au scos-o din închisoare pentru a semna declarația de recunoaștere, sub promisiunea de a fi eliberată.

Imaginile au fost prezentate și la ”Sinteza Zilei”.

 

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close