Antena 3 CNN Actualitate O femeie a intrat cu mașina în biroul unui senator liberal

O femeie a intrat cu mașina în biroul unui senator liberal

<1 minut de citit Publicat la 11:20 26 Mar 2019 Modificat la 11:20 26 Mar 2019
o_1d6skp8hr1pcdh1g1m9koic9qp8.jpg

O femeie de 44 ani din Galaţi a intrat, marţi, cu maşina în biroul parlamentar al senatorului liberal George Stângă aflat în Cartierul Micro 40 din municipiu, în urma unei manevre greşite, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Iulian Unguru. 

Potrivit acestuia, femeia a încercat să parcheze autoturismul, dar în loc să efectueze o manevră de frânare, a accelerat şi maşina a intrat în biroul parlamentar al senatorului PNL. 

"Un conducător auto, o doamnă de 44 ani, aflându-se în efectuarea manevrei de parcare, din greşeală, fără intenţie, a accelerat autoturismul, iar acesta a pătruns în incinta unor spaţii de birouri aflate în zona parcării respective. În cauză se efectuează cercetări cu privire la stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", a spus Unguru. 

×
x close