ONU: În 2050 populaţia României va fi de 15,9 milioane de locuitori

12 Mar 2009   •   14:28
ONU: În 2050 populaţia României va fi de 15,9 milioane de locuitori oameni pe strada


Potrivit unui raport al ONU denumit State of world population 2008, populaţia României va fi de 15,9 milioane de locuitori în 2050, faţă de 21,3 milioane în 2008.

În acelaşi timp, Naţiunile Unite anticipează în acest raport o creştere a populaţiei mondiale de la aproximativ 6,8 miliarde de persoane, în 2008, la aproximativ 9,2 miliarde, în 2050.

Raportul a evaluat i-a evaluat şi pe vecinii noştri de la sud, apreciind că populaţia Bulgariei, în prezent de 7,6 milioane de locuitori, va ajunge în 2050 la 4,9 milioane de locuitori.

Republica Moldova a avut în 2008 3,8 milioane de locuitori, raportul ONU apreciind că numărul acestora va scădea la 2,9 milioane în aceeaşi perioadă de timp.

Rata mortalităţii infantile din România este de 15 la mia de naşteri, media mondială în această privinţă fiind de 49. Bulgaria are o medie a mortalităţii infantile de 12 la mia de naşteri, iar în Republica Moldova aceasta este de 16.

În România, indicele mediei de viaţă este de 69,1 ani la bărbaţi şi 76,2 la femei, acesta fiind mai mare în alte ţări din estul Europei, printre care Ungaria, Polonia, Bulgaria Cehia şi Slovacia.

Antena3.ro

x close