Antena 3 CNN Actualitate Opera din Braşov este în doliu! Soprana Mirela Zafiri a murit, la 41 de ani

Opera din Braşov este în doliu! Soprana Mirela Zafiri a murit, la 41 de ani

Opera din Braşov este în doliu! Soprana Mirela Zafiri a murit, la 41 de ani
Sursa foto: Foto: Mediafax
27 Aug 2012   •   14:15

Soprana Mirela Zafiri, prim-solista Operei din Braşov, a murit luni, la vârsta de 41 de ani, după o lungă suferinţă în privinţa căreia a fost foarte discretă, ea susţinând ultimul spectacol pe scena operei braşovene pe 31 martie, a declarat secretarul muzical al instituţiei, Ovidiu Mezei, citat de Mediafax.

Mirela Zafiri va fi înmormântată la Lugoj, oraşul ei natal, spre care convoiul funerar a plecat luni dimineaţă, din Bucureşti, unde locuia artista cu soţul său, Iorgos Zafiri, un om de afaceri de origine greacă, şi cu fiica ei.
   
Ziua înmormântării nu a fost stabilită deocamdată, a precizat Mezei.
   
Secretarul muzical a mai spus că artista locuia la Bucureşti şi venea la Braşov ori de câte ori era nevoie pentru a susţine spectacole pe scena operei, a cărei angajată era din 2001.
   
A început să se simtă rău de la sfârşitul lunii noiembrie, anul trecut, iar ultimul spectacol pe scena operei braşovene l-a susţinut pe 31 martie, în rolul titular din "Lucia di Lammermoor", a mai spus Mezei, precizând că soprana a fost foarte discretă în privinţa suferinţei ei, dar a avut, se pare, o boală incurabilă.
   
Născută în Lugoj, Mirela Zafiri a studiat pianul, viola şi chitara încă din primii ani de şcoală. A fost licenţiată a Universităţii de Muzică Bucureşti, clasa prof. univ. Georgeta Stoleriu (1997), şi absolventă a Masterului Universităţii de Muzică Bucureşti, specializarea Artă vocală, la aceeaşi clasă (1999). A mai participat la masterclass-uri cu Georgeta Stoleriu - Izvorul Mureşului (1994), Piatra Neamţ (1996), Arta Florescu - Bucureşti (1997), Mariana Nicolesco - Brăila (1998), Toma Popescu - Viena (1999) - şi Ionel Pantea - Budapesta (2000).

În 2001, şi-a luat doctoratul în ştiinţe muzicale la Universitatea de Muzică Bucureşti, sub îndrumarea prof. univ. dr. Grigore Constantinescu.

A realizat peste 230 de minute de înregistrări radio, două CD-uri, peste 45 de recitaluri de lied, turnee în Italia, Franţa, Germania, Elveţia, Spania, Austria. A fost laureată a festivalurilor "Mihail Jora" 1998 şi "Ionel Perlea" 1999.

Pentru notabilele interpretări ale lied-ului românesc i-a fost decernat premiul Actualităţii Muzicale pe anul 2000. Totodată, a primit premiul I la Concursul European de Muzică "Euterpe" secţiunea canto, Taranto (Lama) Italia, decembrie 2002, Concursul Citta' di Castelfidardo, Castelfidardo, Ancona, februarie 2003, Festivalul Artelor din Pyongyang, Coreea, aprilie 2003, Crizantema de Aur, Târgovişte 2004, precum şi premiul de excelenţă pentru promovarea lied-ului românesc, Braşov, mai 2003.






×
Parteneri
Cod portocaliu și galben de vijelii. 9 județe sunt vizate
x close