Antena 3 CNN Actualitate Ordonanţele privind achiziţionarea ”Cuminţeniei Pământului”, respinse în Parlament. Donatorii îşi pot recupera banii

Ordonanţele privind achiziţionarea ”Cuminţeniei Pământului”, respinse în Parlament. Donatorii îşi pot recupera banii

Ordonanţele privind achiziţionarea ”Cuminţeniei Pământului”, respinse în Parlament. Donatorii îşi pot recupera banii
Sursa foto: Foto captura Antena 3
28 Feb 2017   •   14:52

Camera Deputaţilor a respins marţi ordonanţele de urgenţă ale Guvernului 10/2016 şi 19/2016 referitoare la achiziţionarea sculpturii lui Constantin Brâncuşi "Cuminţenia Pământului", adoptând, însă, un amendament care permite celor care au făcut donaţii să-şi recupereze banii, anunță Agerpres.

Amendamentul la ordonanţa 10/2016 prevede că efectele juridice produse de aceasta, în perioada aplicării, se menţin, ca urmare cei care au făcut donaţii pentru achiziţionarea lucrării îşi vor putea recupera banii. 

Astfel, deputaţii au respins, cu 201 voturi "pentru", 31 ''împotrivă'' şi 61 abţineri, OUG 10/2016 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziţionarea unui bun aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil, clasat în categoria Tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil - "Cuminţenia Pământului", precum şi cu 205 voturi "pentru", 32 "contra" şi 59 abţineri, OUG 19/2016 pentru completarea acesteia. 

Ordonanţa de urgenţă 10/2016 avea ca obiect de reglementare stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziţionarea ''Cuminţeniei Pământului'', iar ordonanţa de urgenţă 19/2016 stabilea şi alte pârghii de strângere a donaţiilor (parteneriate cu ONG, utilizarea colectării prin serviciile de mesagerie scurtă - SMS, donaţii online etc.), precum şi prin diferitele colaborări cu persoanele juridice din sectorul privat. 

Deputatul UDMR Marton Arpad a precizat, la dezbateri, că ordonanţele nu-şi mai au rostul pentru că efectele lor au devenit caduce şi, ca atare, trebuie respinse. "Dacă noi dorim să achiziţionăm în domeniul public al statului opere noi, anual în bugetul de stat trebuie să avem o sumă", a afirmat Marton Arpad. 

Deputatul liberal Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei de cultură, a menţionat că totul a plecat de la ''o intenţie lăudabilă'' de a cumpăra ''Cuminţenia Pământului'' şi a spus că acest demers trebuie continuat. 

Camera Deputaţilor este for decizional. 

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close