Antena 3 CNN Actualitate Cum sunt păcăliţi turiştii care vor să mănânce hamsii pe litoralul românesc

Cum sunt păcăliţi turiştii care vor să mănânce hamsii pe litoralul românesc

Turiștii care merg pe litoralul românesc nu ratează o porție de hamsii. Însă, de multe ori ei sunt păcăliți, iar cei de la Protecția Consumatorului atrage atenția asupra unor țepe de la malul mării.

Cum sunt păcăliţi turiştii care vor să mănânce hamsii pe litoralul românesc
Sursa foto: pexels
de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Iun 2022   •   11:11

Dacă la restaurant sau cherhana o porţie de hamsie cu mămăligă şi usturoi costă aproximativ 30 de lei, la terasele ambulante poate fi cumpărată cu 10 lei/100 de grame și este inclus şi usturoiul.

În pescăriile din Constanţa, hamsia proaspăt prinsă costă în jur de 12 lei/kilogram.

Înainte de a prepara peştele este important să ne asigurăm că el este proaspăt hamsia fiind o specie foarte perisabilă, spun pescarii.

Ochii peştelui trebuie să fie clari şi limpezi, nu tulburi şi înfundaţi în orbite. De asemenea, branhiile trebuie să aibă culoare roşie, să nu prezinte gelatină pe ele sau să fie compacte.

O altă metodă de a testa peştele proaspăt este să-l apăsaţi cu degetul. Carnea nu trebuie să fie uscată, iar când apăsaţi cu degetul pe ea trebuie să revină rapid la starea iniţială.  

Păcăleala din farfurie

Protecţia Consumatorilor atrage atenţia că mulţi comercianţi îşi păcălesc clienţii şi vând şprot, un peşte asemănător dar mai ieftin, în loc de hamsie. Pe lângă faptul că este mai ieftin, cu câţiva lei/kilogram, şprotul se poate prăji cu totul, nefiind necesară curăţarea lui, deci muncă şi cheltuială mai mică, profit mai mare. 

OPC descrie şi modalitatea prin care turiştii sunt induşi în eroare: marfa vine de la furnizor cu factură, iar pe factură scrie ”șprot/hamsie”, deşi pe produs scrie însă clar dacă este una sau alta. Astfel, Protecţia Consumatorilor atrage atenţia că cei care vând şprot prăjit în loc de hamsie nu au nicio scuză şi vor fi amendaţi.    

”Lumea confundă peştii mici între ei. Şprotul este mai lat, poţi să nu-l cureţi şi să-l prăjeşti, dar hamsia trebuie neapărat curăţată. De aceea, pe la friteuze o să se regăsească mai mult şprot”, adaugă Matei Datcu.

 

×
Subiecte în articol: hamsii litoral
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close