Dâmboviţa. Două cisterne transportă apă potabilă pentru gospodăriile din comuna Vişineşti. O parte dintre fântâni au secat13 Oct
Cernavodă. Toate persoanele reţinute în dosarul vânătorii ilegale au fost arestate preventiv pentru 29 de zile13 Oct
Preşedinţie: Traian Băsescu nu a primit nicio analiză economică şi nu a fost consiliat de către Cristian Sima12 Oct
Sentinţă în cazul "Mită pentru Fătuloiu". Omul de afaceri Cătălin Chelu, condamnat la şase ani închisoare12 Oct
Dăianu îi răspunde lui Sima: "Eu n-am nicio legătură cu Sibex, în afara faptului că sunt acţionar"12 Oct
Cel mai mare spital de copii din ţară, în pragul colapsului. Unitatea sanitară cere donaţii, ca să-şi plătească medicamentele12 Oct
Fetiţa de un an aruncată de mama sa din taxi ar putea fi adoptată de patronul firmei de taximetrie12 Oct
A NINS la munte, iar salvamontiştii sunt în alertă. Ce sunt sfătuiţi turiştii care ajung în staţiunile montane12 Oct
Motivul uluitor pentru care aproape 1 MILION de străini vin în România. NU este vorba de obiectivele turistice12 Oct
Pelerinii s-au aliniat la o coadă kilometrică pentru a se ruga la moaştele Sfintei Parascheva. 30.000 de oameni au ajuns deja la Iaşi12 Oct
E milionar în lei, dar şi-a cumpărat apartament ANL. E fiul vicepreşedintelui CJ Neamţ, aşa că "se face o excepţie"12 Oct
Familia femeii care şi-a aruncat fetiţa din taxi spune că ea a refuzat de fiecare dată ajutorul medicilor psihiatri12 Oct
Noapte de infern pentru zeci de bucureşteni. Au rămas captivi în apartamente după ce blocul a luat foc12 Oct
Vilele răsar ca ciupercile în curtea lui Marcel Hoară. Până și zonele de relief se schimbă pentru el11 Oct
Brokerul Cristian Sima, amendat cu 10.000 lei de CNVM. Alţi doi colegi ai săi au primit sancţiuni asemănătoare11 Oct
UPDATE: Femeia care și-a aruncat copilul din taxi în mijlocul Bucureștiului va fi cercetată pentru tentativa de OMOR CALIFICAT11 Oct
Evaziunea este în floare. Tot mai multe firme nu-şi plătesc datoriile către stat, intră în insolvenţă sau devin inactive11 Oct
Percheziţii în Dâmboviţa şi Giurgiu, într-un caz de evaziune fiscală cu fier vechi. Prejudiciul se ridică la 2 milioane de euro11 Oct
Udrea a descoperit libertatea presei. Fostul ministru a pierdut încă un proces intentat Jurnalului Naţional11 Oct
Imprudenţa l-a costat viaţa. Un alpinist din Predeal a murit după ce a căzut în gol, de pe munte11 Oct
Proiectul Sky Tower se apropie de finalizare. Primul zgârie nori din Bucureşti îşi primeşte chiriaşii din luna decembrie11 Oct
Seceta pune la pământ o comună dâmboviţeană. Casele au început să crape şi pământul de pe dealuri a început să alunece11 Oct
Executivul estimează că inflaţia va creşte până la circa 5% la sfârşitul anului, din cauza SECETEI11 Oct