Antena 3 CNN Actualitate Patronul clubului Green Hours, Voicu Rădescu, eliberat din lipsa probelor şi pentru referinţele sale

Patronul clubului Green Hours, Voicu Rădescu, eliberat din lipsa probelor şi pentru referinţele sale

Patronul clubului Green Hours, Voicu Rădescu, eliberat din lipsa probelor şi pentru referinţele sale
Sursa foto: Foto: Mediafax
06 Sep 2012   •   15:28

Patronul clubului bucureştean Green Hours, Voicu Rădescu, a fost eliberat de instanţă pentru că acuzarea a adus doar "date" din care rezultă o presupunere, se arată în motivarea instanţei, informează Mediafax.
   
Tribunalul Bucureşti a dat publicităţii motivarea deciziei prin care a hotărât cercetarea în stare de libertate a lui Rădescu.
   
În documentul citat, judecătorul Tribunalului, Mihail Udroiu, arată că "faţă de natura procedurii în care se solicită luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, nu se poate pronunţa decât cu privire la temeinicia propunerii Parchetului, fără a putea face aplicarea sancţiunii nulităţii absolute sau relative a actelor şi măsurilor procedurale dispuse în cursul urmăririi penale ori a sancţiunii excluderii probelor nelegal sau neloial administrate".
   
Magistratul mai arată că "în cauză există numai date (indici temeinici în sensul art. 681 C.proc.pen.) din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul Voicu Rădescu în calitate de ... al S.C. ACS SRL, în perioada martie 2011- iunie 2012, nu a evidenţiat în contabilitate sumele de bani încasate de la SC GF SRL, nu a înregistrat în evidenţele contabile veniturile obţinute din vânzarea unor stocuri de marfă precum şi din vânzarea de tichete pentru diverse spectacole, pentru perioada februarie-iunie 2012".
   
Instanţa a constatat, totodată, că "la acest moment procesual, din înscrisurile înaintate de procuror, nu se poate stabili, la nivelul unei prezumţii rezonabile, cuantumul efectiv al prejudiciului ce ar putea fi produs prin faptele de care este acuzat inculpatul".
   
Judecătorul mai notează în motivare că, faţă de natura şi modalitatea concretă de săvârşire a faptelor de care este acuzat Rădescu, de imposibilitatea stabilirii în linii generale a unui prejudiciu, de lipsa antecedentelor penale ale acestuia, de atitudinea sa procesuală, în sensul că s-a prezentat în faţa organelor de urmărire penală ori de câte ori a fost chemat şi de starea de sănătate, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de normele penale în vigoare pentru arestarea patronului Green Hours.
   
Voicu Rădescu, patronul clubului bucureştean Green Hours, este cercetat în libertate pentru evaziune fiscală, după ce Tribunalul Bucureşti (TB) a respins, în 30 august, propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile.


   

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close