Antena 3 CNN Actualitate Paula, o tânără însărcinată din Bistriţa-Năsăud, a murit la 20 de ani. Medicii au reuşit să îi salveze bebeluşul

Paula, o tânără însărcinată din Bistriţa-Năsăud, a murit la 20 de ani. Medicii au reuşit să îi salveze bebeluşul

O tânără de doar 20 de ani, însărcinată în ultimul trimestru, a murit la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Medicii au salvat copilașul prematur și l-au trimis pentru tratament la Cluj-Napoca.

Paula, o tânără însărcinată din Bistriţa-Năsăud, a murit la 20 de ani. Medicii au reuşit să îi salveze bebeluşul
Sursa foto: Facebook Roş Darius
de Claudia Popovici    |    18 Sep 2021   •   21:38

Conform primelor informații, tânăra însărcinată în 30 de săptămâni a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Năsăud pe 11 septembrie, după ce a luat virusul din familie, de la o femeie în vârstă de 56 de ani. 

La doar câteva zile de la infectare starea tinerei s-a agravat și a fost transferată la secția Anestezie-Terapie Intensivă.

În acel moment, medicii au luat decizia să salveze copilul născut prematur prin cezariană și l-au trimis pentru tratament la Cluj-Napoca.

„Pacienta avea 20 de ani și a fost internată în data de 11 septembrie, direct pe Secția Covid. Starea sa s-a înrăutățit, iar în ziua următoare a fost transferată la ATI. Din cauza faptului că starea ei s-a înrăutățit s-a decis să se facă cezariană”, a explicat pentru Florin Lazăr, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, scrie Bistrițeanul.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Din păcate, tânăra s-a stins vineri, organismul său nemaiputând să lupte cu complicațiile date de boala nemiloasă. 

„Ai lăsat în urma un gol imens”

Devastat de durere, soţul tinerei a lăsat un mesaj emoţionant pe pagina sa de socializare.

"În această zi draga mea soție Dumnezeu a ales sa mi te ia de langa mine ceea ce nu am realizat ca se va putea intampla Ai lăsat in urma un gol imens, ai luptat cat ai putut sa mi te faci bine dar Dumnezeu a ales ca e mai bine alaturi de el .

Iți multumesc mult soția mea pentru toate clipele frumose si pentru tot timpul petrecut alaturi de mine si de familiile noastre , iti multumesc soția mea pentru pruncul nostru care l-ai adus pe lume, o sa il cresc, o sa il îngrijesc exact cum am fi facut-o amandoi, de acolo de sus o sa fii mândra de noi, si noi o sa te iubim si o sa ne rugam pentru tine mereu, te iubesc cel mai mult si o sa te iubesc pana la sfârșitul vieții cand o sa ne intalnim  viața e nedreapta uneori, dar tatii stie că de acolo de sus ne veghezi si esti alaturi de noi! te iubesc mult soția mea si te voi iubii mereu", scie tânărul îndurerat.

„De când ne naștem, timpul începe să ne ia viața înapoi”

Primarul orașului Năsăud cel care i-a cununat pe Paula și pe soțul ei a postat şi el un mesaj tulburător.

”Poți plânge că a plecat sau poți zâmbi pentru că a trăit. Poți închide ochii și te poți ruga ca ea să revină, sau poți deschide ochii sa vezi tot ce a lăsat în urma ei!

E trist, e dureros, e greu de acceptat și înțeles ! De când ne naștem, timpul începe să ne ia viața înapoi…nu știm când, nu știm cum, nu știm de ce… cuvintele sunt de prisos! De azi, două inimi bat într-una, minunea pe care ai adus-o pe lume ne va aminti mereu de mămica eroină care ai fost și vei rămâne…

Dumnezeu să o odihnească în pace, să o mângâie și să dea putere familiei îndurerate! R. I. P. Paula Roș”, a scris primarul Dorin Vlaşin pe Facebook.

×
Subiecte în articol: tanara insarcinata bebelus
Parteneri
Mobilizare impresionantă pentru Aryan, copilul rătăcit
x close