Antena 3 CNN Actualitate Percheziții în Ilfov, Giurgiu și Teleorman la persoane care ar avea ilegal arme și muniție letală

Percheziții în Ilfov, Giurgiu și Teleorman la persoane care ar avea ilegal arme și muniție letală

G.M.
1 minut de citit Publicat la 10:09 23 Sep 2026 Modificat la 10:09 23 Sep 2026
perchezitii
Percheziții în Ilfov, Giurgiu și Teleorman la persoane care ar avea ilegal arme și muniție letală Sursa foto: Poliția Română

Polițiștii și procurori fac miercuri 18 percheziții în județele Ilfov, Giurgiu și Teleorman la persoane suspectate că dețin ilegal arme și muniții letale.

Suspecții au vârste cuprinse între 22 și 61 de ani și sunt bănuite de săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, sub forma deținerii ilegale de arme și muniții letale.

Printre cei vizați sunt Catalan Marian, zis “Supică” și Gagiu Vasile, zis “Ulise”, ambii din Cornetu. Ei au mai fost anchetați într-un dosar de grup infracțional organizat, favorizarea făptuitorului, spălare a banilor și trafic de persoane. Catalan Marian, alături de alți 18 suspecți, a fost acuzat în 2025 că a dus ilegal în SUA persoane pe care le-a obligat să practice cerșetoria și să plătească în fiecare săptămână taxe către gruparea de criminalitate organizată. Prejudiciul în acel caz a fost de aproximativ 5.000.000 dolari, informa DIICOT.

Perchezițiile domiciliare de miercuri sunt desfășurate pentru identificarea și ridicarea mijloacelor materiale de probă, precum și pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care ar fi fost săvârșite faptele cercetate, a informat Poliția Română.

Polițiștii urmăresc identificarea și ridicarea unor arme și muniții letale, precum și a altor mijloace de probă relevante pentru cauză, acestea urmând să fie supuse verificărilor și, după caz, expertizării, în scopul stabilirii caracteristicilor tehnice și a încadrării juridice.

Persoanele bănuite de comiterea faptelor urmează să fie duse la sediul unității de poliție, pentru audieri.

Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov.

 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close