Antena 3 CNN Actualitate Percheziţii la Mangalia. Sunt vizaţi membrii unei grupări infracţionale, succesoare a clanului Beinur

Percheziţii la Mangalia. Sunt vizaţi membrii unei grupări infracţionale, succesoare a clanului Beinur

Percheziţii la Mangalia. Sunt vizaţi membrii unei grupări infracţionale, succesoare a clanului Beinur
Sursa foto: Foto: Intact Images
de N.B.    |    09 Dec 2011   •   09:09

Poliţiştii constănţeni efectuează 15 percheziţii la domicilii din Mangalia. Sunt vizate 17 persoane extrem de violente care ar face parte dintr-o grupare infracţională, succesoare a clanului Beinur.

Cele 17 persoane vizate de percheziţii fac parte dintr-o grupare cunoscută drept "clanul Raim", fiind implicaţi în mai multe scandaluri şi cercetaţi în mai multe dosare pentru infracţiuni cu violenţă, proxenetism sau tranzacţii ilegale cu autoturisme aduse din strainătate.

La acţiune participă poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale, luptători SIAS, jandarmi, reprezentanţi ai DGA şi procurori.

Conform unor surse judiciare, citate de Mediafax, în timpul percheziţiilor au fost descoperite materiale pirotehnice şi două pistoale.

La sfârşitul lunii octombrie, cinci dintre membrii grupării au fost arestaţi preventiv pentru tentativă de omor, violare de domiciliu, lovire sau alte violenţe, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi linistii publice.

Ei au fost arestaţi în urma unui conflict petrecut în 25 octombrie în cartierul Colonişti din Mangalia, unde au intrat într-o locuinţă şi au început să îi lovească pe proprietari cu bâtele.

Agresorii au lovit şi un copil de 12 ani, care se afla la poarta locuinţei respective şi care în urma incidentului a ajuns în stare gravă la spital.

Ei se află în continuare în arest preventiv.

Mai mulţi membri ai clanului Raim au fost arestaţi în trecut, în repetate rânduri, fiind apoi puşi în libertate.

×
Subiecte în articol: perchezitii mangalia
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close