Nimic nu se compară cu gustul peştelui proaspăt prins şi apoi gătit. Însă până a ajunge să fie preparat, pescarii muncesc zi de zi. Treziţi de diminieaţă, verifică fiecare plasă lăsată de cu seara.
De la scrumbie până la calcan, ei se bucură de fiecare kilogram de peşte pe care îl prind. Şi asta pentru că peştele este din ce în ce mai puţin, iar asta se vede de la an la an.
Pescarii constănţeni ştiu fiecare ca fiecare năvod îi ajută să-şi câştige existenţa. Fie că prind scrumbie, guvizi sau calcan, munca lor începe înaintea ivirii zorilor.
După aproape două ore de stat în largul mării, pescarii se mulţumesc şi cu puţin. Nu mai este la fel de mult peşte ca în anii trecuţi. Într-un an bun pescarii veneau la mal cu zeci de tone de peşte din Marea Neagră.
O parte din peştele prins este pus la uscat pentru afumare. Cea mai mare cantitate ajunge însă în cherhana, acolo unde este curăţat, iar mai apoi pus pe plită pentru turişti.
