Antena 3 CNN Actualitate Cei 10 pompieri din Mureș care se întorceau acasă din Grecia au intervenit la un accident rutier

Cei 10 pompieri din Mureș care se întorceau acasă din Grecia au intervenit la un accident rutier

Cei 10 pompieri din Mureș, care se întorceau acasă din misiunea de stingere a incendiilor din Grecia, au intervenit la un accident rutier, care s-a produs la intrare în municipiul Târgu Mureș.

Cei 10 pompieri din Mureș care se întorceau acasă din Grecia au intervenit la un accident rutier
Sursa foto: Facebook / ISU Mureș
de Andreea Ştefan    |    30 Aug 2021   •   22:03

”Cei 10 pompieri mureșeni au ajuns acasă cu bine.

Salvatorii mureșeni, alături de alți pompieri militari din Româna, au înfruntat temperaturile ridicate și fumul dens generat de incendiile care au avut loc pe teritoriul Greciei.

Misiunea a durat 10 zile, timp în care au intervenit pentru limitarea și lichidarea incendiilor produse la fond forestier, la patru case de locuit și la mănăstirea Ekklisia Profitis Ilias din zona Vilia. În toată această perioadă, s-a lucrat în schimburi de câte șase ore sau chiar mai mult, în funcție de situațiile întâmpinate.

A fost o experiență unică și memorabilă pentru colegii noștri din care au avut foarte mult de învățat.

După 10 zile de misiune în Grecia, pompierii români au mai salvat câteva vieți

Mai mult de atât, după un drum lung și obositor, înainte să fie primiți cu aplauze din partea camarazilor care se aflau în așteptare pe platoul ISU Mureș, salvatorii au oprit la intrare în municipiul Târgu Mureș pentru a interveni în cazul producerii unui accident rutier între două autoturisme cu o victimă încarcerată. Gest prin care au dovedit încă odată profesionalismul și implicarea de care dau dovadă.

Din fericire, nu au existat evenimente neplăcute pe toată durata misiunii.

Trebuie menționat faptul că pompierii militari au participat la misiune voluntar.

Felicităm camarazii pentru modul profesionist în care ați reprezentat arma pompierilor din România.

Cei 10 de “nota 10” au fost avansați la excepțional în această dimineață, iar aceștia sunt: plutonier adjutant șef Sebastian-Florin MOCAN (Det. Tg. Mureș), plutonier adjutant șef Eugen TĂTAR (Det. Tg. Mureș), plutonier Sebastian-Ioan PALCĂU (Det. Tg. Mureș), plutonier adjutant Horațiu BALEA (Det. Sighișoara), plutonier adjutant șef Sebastian-Vasile STAN (Det. Reghin), plutonier adjutant șef Ioan-Cristian CHIRTEȘ (Det. Reghin), plutonier major Marius-Cătălin BOARI (Det. Reghin), plutonier adjutant șef Nicolae-Ioan ALBU (Det. Târnăveni), plutonier adjutant Teodor-Marius SANDOR (Det. Târnăveni) și plutonier Alexandru-Andrei BALINT (Secția Sărmașu)”, a trasmis ISU Mureș.

×
Subiecte în articol: pompieri mures accident rutier
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close