Antena 3 CNN Actualitate Ponta: În martie reglementăm problema locuinţelor RA-APPS. Vor locui doar miniştri

Ponta: În martie reglementăm problema locuinţelor RA-APPS. Vor locui doar miniştri

Ponta: În martie reglementăm problema locuinţelor RA-APPS. Vor locui doar miniştri
Sursa foto: Foto: Agerpres
04 Mar 2013   •   15:07

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că în cursul lunii martie Guvernul intenţionează să reglementeze situaţia locuinţelor RA-APPS astfel încât de acestea să beneficieze doar miniştrii sau persoanele care beneficiază de o demnitate echivalentă, informează Mediafax.
   
Ponta a declarat că, în cursul acestei luni, ar urma să fie reglementat juridic statutul tuturor imobilelor aflate în proprietatea RA-APPS, respectiv al celor care au dreptul să ocupe locuinţe de protocol.
   
"Intenţia mea este foarte clară, să se reducă la miniştri şi la şefi de instituţii echivalente gradului de ministru. Modul de valorificare, practic scoaterea la vânzare a celorlalte imobile şi evident perioada de timp în care o persoană are dreptul să beneficieze (de locuinţă, n.r.). Propunerea va fi ca în maxim 30 de zile după ce nu mai ocupă funcţia de ministru sau echivalentă să existe obligaţia prevăzută clar de lege de eliberare a respectivului imobil", a explicat Ponta.

×
Subiecte în articol: Victor Ponta Victor Ponta
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close