Antena 3 CNN Actualitate Prefectul Capitalei, despre scandalul gunoaielor din Sectorul 1: "Trebuie să găsim o soluţie pentru a debloca problema dintre prestator şi sortator"

Prefectul Capitalei, despre scandalul gunoaielor din Sectorul 1: "Trebuie să găsim o soluţie pentru a debloca problema dintre prestator şi sortator"

Problema gunoaielor din Bucureşti este departe de a se rezolva. Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a intervenit miercuri în exclusivitate la Antena 3, unde a vorbit despre scandalul gunoaielor din Sectorul 1, acolo unde Clotilde Armand a cerut starea de alertă ca soluție, după ce Romprest a refuzat să mai ridice gunoaiele din stradă.

Prefectul Capitalei, despre scandalul gunoaielor din Sectorul 1: "Trebuie să găsim o soluţie pentru a debloca problema dintre prestator şi sortator"
de Georgiana Adam    |    09 Iun 2021   •   12:58

Între timp, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, spune că instituţia pe care o conduce nu va accepta varianta propusă de Romprest, pentru rezolvarea crizei gunoaielor. Mai exact, plata a 14 milioane de lei din contract.

Alin Stoica: "Decizia pe situaţia de la Secorul 1 nu poate fi luată"

"Astăzi sunt din nou în legătură cu toate instituţiile abilitate. După cum ştiţi, Autoritatea pentru Mediu a făcut unele măsurători, a descoperit că nu există depăşiri ale indicatorilor privind poluarea. DSP a constatat că s-au reluat activităţile, iar Garda de Mediu va transmite mâine informaţii. Deci, decizia pe situaţia de la Secorul 1 nu poate fi luată, având în vedere lipsa tuturor informaţiilor care să conducă spre o concluzie pertinentă. În acelaşi timp, am avut discuţii cu prestatorul şi Sectorul 1 (...) Soluţia era de a permite Sectorului 1 să achite în mod separat activitatea de sortare a deşeurilor, pentru că, în urma discuţiilor, concluzia a fost blocajul pe care prestatorul îl  doreşte. Nevând toate măsurile achitate de la Sectorul 1, nu poate la rândul lui să achite sortatorul, iar Sectorul 1 s-a oferit să achite direct sortatorul, astfel încât să achite acest impediment şi să protejăm în acest fel şi lanţul întreg de salubrizare. Această soluţie a fost respinsă în sensul că prestatorul a cerut şi o sumă suplimentară care reprezenta partea aceea de facturi neachitate pe o perioadă de aproape şapte luni. Primăria Sectorului 1 nu este dispusă, pentru că deja pentru aceste facturi se află în instanţă şi se judecă. 

"Trebuie să găsim o soluţie pentru a debloca problema dintre prestator şi sortator"

Având în vedere unde e blocajul identificat în acest moment, cel puţin ambele părţi au fost de acord asupra câtorva factori şi anume că serviciul de ridicare şi transportare menajer este achitat legal, că serviciul de salubrizare stradal este achitat în proporţie de jumătate, că există acest imepediment şi blocaj între prestator şi sortator, în sensul că aceştia nu mai permit prestatorilor să aducă gunoiele pentru că ar avea nişte restanţe şi datorii. De asemenea, ambele părţi sunt de acord că acest serviciu trebuie să fie potrivit cauzelor contractuale dintre cele două părţi (...) Trebuie să găsim o soluţie pentru a debloca problema dintre prestator şi sortator", a declarat Alin Stoica, miercuri, în exclusivitate la Antena 3.

Citiţi şi: Zeci de maşini au transportat gunoiul lui Clotilde Armand. Prefectul Capitalei nu declară stare de alertă în Sectorul 1
 

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close