Antena 3 CNN Actualitate Preşedintele Băsescu l-a trecut în rezervă pe şeful Statului Major al Forţelor Terestre

Preşedintele Băsescu l-a trecut în rezervă pe şeful Statului Major al Forţelor Terestre

Preşedintele Băsescu l-a trecut în rezervă pe şeful Statului Major al Forţelor Terestre
Sursa foto: Foto: INTACT Images
de S.T.    |    10 Mai 2013   •   22:20
Preşedintele Traian Băsescu l-a trecut în rezervă, vineri, pe şeful Statului Major al Forţelor Terestre, generalul-locotenent Ioan Sorin, iar conform regulamentelor militare, până la numirea unui nou şef, atribuţiile acestuia sunt preluate de către locţiitorul său, general maior Mircea Savu.

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat vineri, 10 mai a.c., Decretul privind înaintarea în gradul de general cu patru stele, la trecerea în rezervă, a domnului general-locotenent cu trei stele Ioan Sorin din Ministerul Apărării Naţionale", informează un comunicat al Administraţiei prezidenţiale remis vineri, agenţiei Mediafax.
 
Preşedinţia nu face nicio altă precizare.

Generalul Sorin Ioan este şeful Statului Major al Forţelor Terestre. Conform regulamentelor militare, odată cu trecerea în rezervă a generalului Ioan, atribuţiile acestuia de şef al SMFT sunt preluate de către locţiitorul său, generalul maior Mircea Savu, până la numirea noului conducător al Statului Major al Forţelor Terestre.

Generalul Sorin Ioan are vârstă de 59 de ani şi este şeful SMFT din iulie 2012, funcţie pe care a mai deţinut-o în perioada 2004-2006.
 
 

×
Subiecte în articol: presedintele Romaniei
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close