Preşedintele UDMR Braşov, Toró Tamás, a fost trântit la pământ şi, ulterior, încătuşat de poliţişti după un scandal provocat la un liceu din oraş. Politicianul ar fi avut un comportament agresiv, a refuzat să se legitimeze şi a atacat unul dintre poliţişti, a relatat Antena 3 CNN.
Toró Tamás, proaspăt desemnat invitat permanent la ședințele Consiliului Local Brașov, a fost scos noaptea trecută în cătuşe din curtea Liceului "Áprily Lajos", unde au fost organizat evenimentul "Zilele Maghiare".
"Evenimentul avea loc într-un cadru organizat, însă, petrecerea s-a prelungit până în târziu în noapte, când nu ar mai fi trebuit să aibă loc. Un localnic nemulţumit de gălăgie a sunat la 112 şi a reclamat că muzica este foarte tare. Au venit poliţiştii la faţa locului şi, când au legitimat persoanele aflate acolo, politicianul Toró Tamás a refuzat să se legitimeze şi a devenit reclacitrant, motiv pentru care oamenii legii l-au imobilizat, i-au pus cătuşele", a relatat Ovidiu Stan, corespondent Antena 3 CNN.
Potrivit martorilor, Toró Tamás, care a fost şi principalul organizator al manifestării, ar fi bruscat şi unul polițiştii aflaţi în misiune. În urma incidentului, el a fost imobilizat și încătușat de forțele de ordine.
Ulterior, Toró Tamás a fost dus la secţia de poliţie, unde a dat declaraţii. Poliţiştii l-au amendat pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, iar cercetările continuă în acest caz.
Conform Antena 3 CNN, oamenii legi au precizat că vor continua să aplice legea indiferent de persoanele care o încalcă.