Antena 3 CNN Actualitate Prima reacţie a lui Mircea Băsescu privind scandalul în care este implicat

Prima reacţie a lui Mircea Băsescu privind scandalul în care este implicat

Prima reacţie a lui Mircea Băsescu privind scandalul în care este implicat
Sursa foto: Foto: Antena 3
30 Mai 2014   •   13:50

Mircea Băsescu confirmă existenţa unei anchete în derulare a DNA în legătură cu un şantaj al familiei lui Bercea Mondial la adresa sa.

Fratele preşedintelui a declarat pentru Agerpres: "Nu am cum să fac declaraţii de presă pe subiectul în cauză, anume existenţa unor presiuni din partea familiei Anghel asupra mea şi a unui act de şantaj, pentru că în această cauză se fac cercetări de către procurori, la acest moment şi nu doresc să perturb ancheta", mai spune Mircea Băsescu.

Fratele preşedintelui Traian Băsescu, implicat într-un scandal monstru. Familia lui Bercea Mondialu: I-am dat mită lui Mircea Băsescu

×
Subiecte în articol: mircea basescu
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close