Antena 3 CNN Actualitate Primul tren de mare viteză va circula în România începând din iulie

Primul tren de mare viteză va circula în România începând din iulie

Primul tren de mare viteză construit în România, la Craiova, a trecut cu bine testul din poligonul feroviar de la Făurei. Garnitura a parcurs peste 100 de kilometri, timp în care a depăşit viteza de 170 de kilometri la oră. S-au făcut şi teste de frânare, iar experţii au fost mulţumiţi. În curând, garnitura va face curse între Craiova şi Bucureşti.

Primul tren de mare viteză va circula în România începând din iulie
de O.P.    |    28 Mar 2014   •   05:58

Experţii par mulţumiţi Aşa că se trece la testele de confort. Producătorii nu-şi fac probleme. Trenul este dotat cu sistem de climatizare care se reglează după cantitatea de dioxid de carbon emanată de pasageri, temperatura din exterior şi umiditatea din vagoane. Pornirile şi opririle sunt silenţioase, la fel şi mersul - datorită pernelor de aer pe care stau vagoanele.

Oficial, trenul este aşteptat să execute prima cursă cu pasageri, în iulie. Până atunci, producătorii mai au de efectuat teste pentru a obţine toate certificările.

Producătorii "Hyperion" promit că până la sfârşitul anului vor finaliza o nouă garnitură care să fie introdusă pe ruta Bucureşti - Constanţa.

×
Subiecte în articol: softronic tren de mare viteză
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close