Procurorul general, despre cazul Condrea: Nu e vorba de omor, ci suspiciune de sinucidere

de M.Z.    |    07 Iun 2016   •   09:57

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat marți, referitor la cazul Condrea, că nu este vorba de omor, ci de o suspiciune de sinucidere.

”Nu e vorba de niciun omor. Există o suspiciune că ar fi o sinucidere, dar urmează a se clarifica. (...) după circumstanțele cum s-au întâmplat lucrurile, modul cum a circulat persoana pe șosea în zona aceea”, a declarat marți procurorul general al României, Augustin Lazăr, întrebat de presă ce ipoteză este credibilă în această situație - accident, sinucidere sau crimă.

Testele ADN au arătat că persoana care conducea mașina pe drumul Tamași-Corbeanca era patronul Hexi Pharma, Dan Condrea.

Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, a murit pe 22 mai, într-un accident rutier în judeţul Ilfov. Condrea se afla într-o maşină ce avea sigla firmei pe care o conducea. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut salva viaţa şoferului. Anchetatorii nu exclud varianta ca patronul Hexi Pharma să se fi sinucis, deoarece la faţa locului nu s-au găsit urme de frânare.

Citiți și Probe din mașina distrusă a lui Condrea, uitate de anchetatori la locul accidentului. Ce au găsit acolo jurnaliștii Antena 3

 

x close