Antena 3 CNN Actualitate Raluca Turcan, anunț de ultimă oră. Cu cât ar putea crește salariul minim, înainte de sfârşitul anului

Raluca Turcan, anunț de ultimă oră. Cu cât ar putea crește salariul minim, înainte de sfârşitul anului

Raluca Turcan a declarat, marţi, că Guvernul ar putea majora salariul minim mai devreme de sfârşitul acestui an, având în vedere creşterile de preţuri. Ministrul Muncii a precizat că până acum s-au făcut solicitări de majorare între 8 şi 12%.

Raluca Turcan, anunț de ultimă oră. Cu cât ar putea crește salariul minim, înainte de sfârşitul anului
Sursa foto: Hepta
de Gabriel Dano    |    21 Sep 2021   •   20:18

,,În acest moment suntem în etapa de negociere între patronate şi sindicate, iar Guvernul are propria proiecţie cu privire la capacitatea de susţinere a majorării salariului minim. În mod firesc, majorarea salariului minim se face de la începutul anului. Însă, dacă această situaţie a creşterii preţurilor va evolua negativ, luăm în calcul şi o majorare mai rapidă", a transmis Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.

Raluca Turcan a evitat să spunâ când anume ar putea crește salariul minim.

,,Aş vrea să ştiţi că s-au făcut până acum solicitări de majorare între 8 şi 12%. Pe mine mă interesează, ca ministrul al Muncii, ca majorarea să fie consistentă şi simţită", a mai afirmat Raluca Turcan.

Prim-ministrul Florin Cîţu a menţionat, la finalul săptămânii trecute, că ia în considerare majorarea salariului minim brut cu 8%, iar creşterea acestuia ar putea fi realizată de la 1 noiembrie sau de la 1 decembrie 2021.

Raluca Turcan: 40 la sută din locurile de muncă nou create anul acesta sunt plătite cu salariul minim

De la începutul anului şi până în prezent au fost create 120.000 de locuri de muncă şi aproape jumătate dintre ele sunt plătite cu salariul minim, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan, spunând că şi din acest motiv îşi doreşte majorarea salariului minim.

"De la începutul acestui an, au fost create 120.000 de locuri de muncă, o informaţie care a trecut oarecum mai puţin observată şi din cauza zumzetului politic, cu alegeri interne și așa mai departe. 

Din aceste 120.000 de locuri de muncă, aproximativ 40% sunt plătite cu salariul minim şi de aceea ţin foarte tare şi la majorarea salariului minim, şi la corectitudinea în relaţiile de muncă. 

Turcan: "În România au fost create, în acest an, 120.000 de locuri de muncă"

De asemenea, reprezintă în continuare o direcţie pe care trebuie să accelerăm: dinamizarea pieţei muncii este sursă şi de creştere a nivelului de trai, dar si de sustenabilitate a marilor sisteme publice, pentru că ne va creşte implicit contribuţia la bugetul de stat", a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan, marţi, potrivit digi24.ro.

În context, şefa de la Muncă i-a îndemnat pe oameni să militeze pentru ca drepturile lor salariale să fie trecute pe cartea de muncă şi să nu încurajeze munca "la negru".

"Oamenii să-și ceară drepturile!", este sfatul Ralucăi Turcan, care a explicat pe ce ar putea miza viitorii angajați.

"Vreau să fie un lucru foarte limpede. În momentul de față, avem așa: aproximativ 480.000 de oferte de muncă înregistrate, avem aproximativ 200.000 de cereri de locuri de muncă, ceea ce înseamnă că undeva există aproximativ 280.000 de locuri de muncă neocupate. 

Raluca Turcan: "Oamenii să-și ceară drepturile, nu încurajaţi munca la negru!"

Deci, oamenii de afaceri au nevoie de forță de muncă exact ca de aer și atunci, dacă angajatul este bine pregătit, să se ducă la angajator și să-și ceară drepturile pe contractul de muncă. 

Este un drept pentru care trebuie să învețe să militeze, pentru că și angajatorii au nevoie de forță de muncă", a spus Raluca Turcan.

Demnitarul a mai precizat că în acest an a crescut şi contingentul de lucrători din spaţiul non-UE care pot lucra la noi, astfel încât angajatorii care au nevoie de forţă de muncă să poată să acceseze astfel de lucrători. 

Raluca Turcan vrea să mărească salariul minim: "Este mic. Ar putea creşte din 1 ianuarie 2022"

Salariul minim pe economie este mic şi trebuie să crească, astfel că vor începe negocierile cu sindicatele şi patronatele pe această temă, a anunţat, recent, ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Ministerul Muncii a anunţat patronatele şi sindicatele să se pregătească pentru negocierile cu privire la salariului minim care ar putea creşte din 1 ianuarie 2022.

"Eu o să vă spun câteva principii, ca să fie lucrurile foarte clare. Unu: cred că salariul minim trebuie să crească şi cred că este mic în România", a spus, miercuri, ministrul Muncii, Raluca Turcan.

1,6 milioane de angajați sunt încadrați cu salariul minim lunar, adică 1.386 de lei în mână

În prezent, aproximativ 1,6 milioane de angajați sunt încadrați oficial cu salariul minim lunar, de 2.300 de lei brut, adică 1.386 de lei în mână.

Însă, a completat Turcan, nu toţi salariaţii care au salariul minim în cartea de muncă primesc acest venit, ea catalogând drept "negativ, contraproductiv" faptul că unii angajaţi acceptă să fie plătiţi "la negru sau la gri".

×
Subiecte în articol: Raluca Turcan salariul minim
Parteneri
Meteorologii au anunțat când scăpăm de ploi
x close