Antena 3 CNN Actualitate Rareș Bogdan nu exclude să preia conducerea PNL de la Ludovic Orban

Rareș Bogdan nu exclude să preia conducerea PNL de la Ludovic Orban

Rareș Bogdan nu exclude o candidatură la președinția PNL la congresul care va fi organizat în acest an. „Nu exclud, dar în același timp pot să susțin pe oricine altcineva”, a spus el într-un interviu televizat.

Rareș Bogdan nu exclude să preia conducerea PNL de la Ludovic Orban
Sursa foto: Hepta
de Gabriel Dano    |    19 Ian 2021   •   20:54

„Nu știu dacă voi candida. Pot să susțin pe cineva, nu neapărat (să candidez - n.r.). Nu exclud, dar în același timp pot să susțin pe oricine altcineva. Voi face parte dintr-o echipă, dar asta nu înseamnă că trebuie să fiu moț în fruntea echipei. Pot fi poziția doi, trei, patru cinci”, a Rareș Bogdan, la Marius Tucă Show.

Prim-vicepreședintele PNL a precizat că în interviul acordat emisiunii „Interviurile lui Cristoiu” a vorbit despre susținerea lui Florin Cîțu în funcția de premier, nu pentru a deveni liderul PNL.

„E o bătălie pe termen lung. Alegerile nu sunt mâine. Ea o chestiune pe termen lung. (...) Nu regret nimic din ceea ce am spus. Am spus purul adevăr și cred că am realizat un prim pas- am reușit să arăt că există opoziție în partidul de guvernământ și am cerut democratizarea deciziilor. (...) Nu dăm înapoi. Pentru moment ce am făcut este suficient”, e explicat Rareș Bogdan.

Acesta a subliniat că partidul are nevoie de o reformă totală şi că Ludovic Orban a eşuat în calitatea de preşedinte al formaţiunii liberale.

„I s-a umflat capul. Şi-a închipuit că e câinele, lupul alfa, omul fără de care România nu merge înainte”, a afirmat Rareş Bogdan.

×
Subiecte în articol: Rareș Bogdan Ludovic Orban PNL
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close