Antena 3 CNN Actualitate Reguli esențiale pe care trebuie să le respecte turiștii când urcă pe munte. Șef Salvamont: "Atenție la schimbarea vremii"

Reguli esențiale pe care trebuie să le respecte turiștii când urcă pe munte. Șef Salvamont: "Atenție la schimbarea vremii"

Suntem în plin sezon de drumeții montane, iar salvamontiștii atrag atenția că accidente grave se pot produce în orice moment dacă turiștii nu respectă regulile de bază atunci când pornesc pe munte. 

Reguli esențiale pe care trebuie să le respecte turiștii când urcă pe munte. Șef Salvamont: "Atenție la schimbarea vremii"
Sursa foto: Getty Images I Zuma Press / Alexis Sciard
de Redacția Antena 3 CNN    |    24 Iul 2023   •   08:43

"Suntem la mijlocul sezonului de vară, luna august este caracterizată cu cele mai multe accidente din timpul sezonului de vară.

În permanență atragem atenția asupra măsurilor care trebuie luate de cei care merg pe munte, de a evita și pentru a scădea numărul extrem de mare de accidente cu care ne confruntăm.

Prima recomandare pe care o dăm este aceea ca turiștii trebuie să fie foarte atenți la starea vremii.

Pentru că vremea devine din ce în ce mai instabilă, cu manifestări puternice, violente, urâte la nivel de zonă montană.

Citește și: Salvamont România scrie din nou istorie cu ajutorul Vodafone

Atunci, turiștii trebuie să fie atenți la manifestările vremii, apoi să-și aleagă cu grijă grupul cu care merg pe munte, să aibă echipamentul adecvat, atât echipamentul normal pentru deplasare pe munte, cât și cel pe care îl vor folosi în activitățile pe care și le aleg.

Să fie pregătiți să aibă baterie externă de rezervă, lanternă, medicația necesară pe care știu că trebuie să o ia frecvent, să aibă alimente care nu se strică în această perioadă", a spus Președinte Salvamont România, Sabin Cornoiu, la Antena 3 CNN.

×
Subiecte în articol: Salvamont România traseu montan
Parteneri
Incendiu puternic la locomotiva unui tren cu zeci de călători, în gara Hodoni din Timiș
x close