Antena 3 CNN Actualitate Religie CALENDAR CREȘTIN 23 OCTOMBRIE. Sărbătoare importantă în Biserica Ortodoxă

CALENDAR CREȘTIN 23 OCTOMBRIE. Sărbătoare importantă în Biserica Ortodoxă

CALENDAR CREȘTIN 23 OCTOMBRIE. Sărbătoare importantă în Biserica Ortodoxă
22 Oct 2018   •   22:50

CALENDAR CREȘTIN 23 OCTOMBRIE În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea Sfântului sfintitului Mucenic si Apostol Iacov, fratele Domnului.

CALENDAR CREȘTIN 23 OCTOMBRIE Acest sfânt Iacov, fratele Domnului, a fost cel întâi episcop la Ierusalim, hirotonit de însusi Domnul si întâi el a izvodit si a scris dumnezeiasca Liturghie, învatata de la însusi Hristos. Pe care Liturghie în urma o a facut mai pe scurt marele Vasile si dupa dânsul dumnezeiescul Ioan Gura de Aur pentru neputinta omeneasca. Pastorind sfânta Biserica din Ierusalim si învatând pe multi din iudei si din elini si întorcându-i spre Domnul, a pornit pe iudei asupra-si cu urgie, care, prinzându-l, l-au aruncat jos de pe aripa templului si fiind înca viu l-au omorât cu un lemn. Iar cuvântul, fratele Domnului se trage din predanie. Ca Iosif logodnicul împartindu-si pamântul fiilor ce-i avea cu femeia sa cea dintâi si vrând sa faca parte si celui din sfânta Fecioara, Fiu si Dumnezeu, ceilalti nu-l primira; iar Iacov luându-l partas de mostenire pe partea sa, s-a chemat nu numai frate al Domnului, ci si drept.

CALENDAR CREȘTIN 23 OCTOMBRIE Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ignatie, Patriarhul Constantinopolului.

CALENDAR CREȘTIN 23 OCTOMBRIE Acest între sfinti Parintele nostru Ignatie a fost fecior al împaratului Mihail Rangave si al împaratesei Procopia, frate lui Teofil si nepot împaratului Nichifor. Si fiind eunuc, s-a facut calugar si a ajuns egumen la Mânastirea Arhanghelului, care atunci se numea Anatelon; iar acum îi zic a lui Satir. Dupa aceea a fost patriarh al Constantinopolului si a îndreptat Biserica unsprezece ani si cinci luni. Apoi a fost scos de împaratul Mihail, fiul lui Teofil, care a pus patriarh în locul lui pe Fotie protospatarul si protasicritul, dupa ce fusese facut mai întâi monah. Dupa aceea si pe el l-a scos împaratul Vasilie Machedon si a pus iarasi pe Ignatie si l-a tinut zece ani, si iarasi a fost scos; si în locul lui a facut patriarh pe cel între sfinti Stefan, fiul împaratului Vasilie; iar Sfântul Ignatie, mergând la Mânastirea Satirului, cu pace s-a savârsit; vietuind de toti anii vietii sale saptezeci si noua.

sursa: noutati-ortodoxe.

×
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close