Mii de oameni s-au adunat în aceste zile la Catedrala Națională din București, unde cozile pentru a intra în lăcaș se întind miercuri până în Piața Constituției. Interesul rămâne uriaș, la trei zile după sfințirea catedralei, care a avut loc duminică, 26 octombrie.
Potrivit unei precizări transmise astăzi de Patriarhia Română, timpul de așteptare este estimat între 6 și 8 ore.
„În acest moment, rândul format de persoanele care așteaptă să viziteze catedrala se termină în Piața Constituției. Astfel, organizatorul și forțele de ordine estimează faptul că timpul de așteptare este între 6 și 8 ore”, se arată în comunicat.
Forțele de ordine și jandarmii sunt dispuși în toată zona pentru a fluidiza circulația pietonală și pentru a oferi îndrumări vizitatorilor.
Patriarhia le recomandă celor prezenți „să manifeste răbdare, să adopte un comportament civilizat și să respecte indicaţiile jandarmilor și regulile impuse de organizator”.
Până când se poate vizita Catedrala Națională
Catedrala Națională, cunoscută și ca Catedrala Mântuirii Neamului, a fost sfințită duminică, 26 octombrie, de Patriarhul Daniel, alături de mai mulți ierarhi din țară și din străinătate. Evenimentul a adunat zeci de mii de credincioși veniți din toată țara, fiind considerat unul dintre cele mai importante momente religioase din ultimii ani.
De atunci, fluxul de vizitatori nu s-a oprit. Mulți dintre cei veniți la rând spun că au vrut să vadă interiorul catedralei imediat după sfințire.
Autoritățile îi sfătuiesc pe cei care intenționează să vină în următoarele zile să se pregătească pentru timpi mari de așteptare și să urmeze indicațiile forțelor de ordine.
Conform unui comunicat al Patriarhia Română, Catedrala Națională din București va rămâne deschisă publicului larg zi şi noapte până vineri, 31 octombrie 2025 inclusiv, pentru ca cei interesaţi să poată trece prin Sfântul Altar.
După această dată (1 noiembrie 2025) nu a fost încă anunţat un program finalizat de vizitare.
Numărul pelerinilor la Catedrala Naţională s-a dublat: 40.000 de persoane într-o zi
Peste 80.000 de persoane au trecut până miercuri prin Sfântul Altar al Catedralei Naţionale, numărul pelerinilor dublându-se în 24 de ore.
Potrivit hărţii interactive realizate de Arhiepiscopia Bucureştilor, actualizată în timp real, rândul credincioşilor veniţi să treacă prin altarul Catedralei Naţionale se termina, la ora 8:45, în Piaţa Constituţiei.
Potrivit consilierului patriarhal la pelerinajul desfăşurat cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou s-au închinat la Sfintele Moaşte aproximativ 120.000 de persoane în total, marţi numărul celor care urcaseră Colina Bucuriei fiind de 110.000.
„Persoanelor care aşteaptă să intre în Catedrala Naţională li se oferă sandvişuri şi sticle de apă, asemenea celor de la pelerinajului de pe Colina Bucuriei prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor”, a reamintit preotul Adrian Agachi.
Cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, în perioada 19 - 29 octombrie, Sfintele Moaşte au fost scoase din Catedrala Patriarhală şi aşezate în pridvorul acesteia, de joia trecută, la finalul procesiunii "Calea Sfinţilor", acestea fiind depuse spre închinare în Baldachinul Sfinţilor de pe Colina Patriarhiei.
Miercuri, după închinarea ultimului pelerin, Sfintele Moaşte vor fi reaşezate în Catedrala Patriarhală.
Arhiepiscopia Bucureştilor a realizat două hărţi interactive actualizate în timp real care arată unde se termină rândul credincioşilor veniţi să treacă prin altarul Catedralei Naţionale şi al celor de la pelerinajul de pe Colina Bucuriei. Datele sunt actualizate cu ajutorul voluntarilor "Tineri în acţiune", care sunt permanent alături de pelerini.