Cea mai populară enciclopedie din lume – Britannica - și-a actualizat, la începutul acestui an, informațiile despre „Focul Sfânt” de Paște pe care toți creștinii ortodocși îl așteaptă în noaptea de Înviere. Originea presupus miraculoasă a „Luminii Sfinte” naște controverse de secole și stă la originea multor teorii ale conspirației.
Unii credincioși care partificipă la ceremonia aprinderii Focului Sfânt și primesc lumina sacră spun că flacăra nu arde și nici nu se stinge.
La începutul textului despre „Focul Sfânt” din Encyclopædia Britannica se arată că este vorba despre o „flacără aprinsă la Biserica Sfântului Mormânt în Sâmbăta Mare, sâmbăta dinaintea Paștelui, calculată după calendarul iulian. Ritualul pascal are loc anual la Ierusalim, unde este condus de Patriarhul grec-ortodox al Ierusalimului, cu participarea Patriarhului armean al Ierusalimului. Ziua ritualului este denumită Sabt al-Nūr („Sâmbăta Luminii”) în arabă, limba principală a comunității creștine locale”.
› Vezi galeria foto ‹
Misterul aprinderii Focului Sfânt - Cum apare Lumina Sfântă în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim
„În după-amiaza acelei sâmbete, ierarhii greci și armeni intră singuri în Edicul, care înconjoară mormântul în care se spunea că ar fi fost îngropat Iisus. Ediculul este apoi închis în timp ce patriarhul grec îngenunchează și se roagă înăuntru. După ceva timp, o licărire de lumină pâlpâie din interior, urmată câteva momente mai târziu de apariția patriarhului cu un mănunchi de lumânări care poartă câte o flacără în fiecare mână.
Patriarhul binecuvântează apoi mulțimea înainte ca flacăra să fie distribuită rapid (și uneori haotic). Evenimentul prezintă asemănări cu aprinderea de la miezul nopții a lumânării pascale în tradiția liturgică ortodoxă răsăriteană”, arată sursa citată.
Delegațiile care reprezintă țările ortodoxe orientale poartă flacăra în aceeași zi în țările lor de origine, unde este prezentată în catedrale la timp pentru slujba de Paște. De asemenea, este transportat local în orașe din Cisiordania și Israel, cu comunități creștine considerabile - precum Ramallah, Betleem și Nazaret - unde mulțimile se adună cu fanfară în centrele orașelor pentru a primi flacăra.
„Credința populară în natura miraculoasă a evenimentului a stârnit controverse”
„Pretenții de origine miraculoasă” – acesta este subtitlul ultimei părți a textului. Aici se aduce în discuție originea presupus divină a flăcării.
„Mulți creștini de-a lungul secolelor au atribuit aprinderea lumânărilor unei scântei spontane care coboară miraculos din cer, credință afirmată de mulți creștini ortodocși răsăriteni de astăzi. Această interpretare este perpetuată de teatralitatea evenimentului, care include căutarea patriarhului de către autoritățile civile pentru a demonstra observatorilor că nu transportă niciun mijloc de ardere în Edicul.
Credința populară în natura miraculoasă a evenimentului a stârnit controverse considerabile la începutul secolului al XI-lea și poate fi motivul pentru care al-Ḥākim bi-Amr Allah, califul fatimid, a ordonat distrugerea Bisericii Sfântului Mormânt în 1009.
În 1100, la câteva luni după ce cruciații au preluat controlul asupra Ierusalimului, patriarhul latin Dabert a sosit în Ierusalim. El a celebrat ceremonia dar nu a putut să obțină Focul Sfânt prin mijloace miraculoase.
Focul Sfânt a devenit ulterior un instrument de polemică între clerul ortodox oriental și cel romano-catolic, iar în 1238 Papa Grigore al IX-lea a emis o bula papală denunțând ritualul ca o fraudă și interzicând participarea clerului romano-catolic la el” – arată celebra sursă de informare.
