Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat credincioșii să sprijinire cu bani finalizarea lucrărilor de pictură în mozaic ale Catedralei Naționale, scrie Agerpres, care citează Agenția Basilica a Patriarhiei Române.
Patriarhul a explicat că, deși pictura Catedralei Naționale a fost sfințită în forma realizată până în acel moment, lucrările nu sunt încă încheiate.
"Mai sunt, însă, părți din Catedrală care au fost acoperite cu pânză, pe care era pictat provizoriu chipul sfinților sau reprezentări din Sinoadele Ecumenice (...)
Mai sunt unele icoane de pictat în pronaos și, în mod special, trebuie pictați pereții Paraclisului Catedralei Naționale, care se află la demisolul lăcașului de cult (...)
Mai sunt, de asemenea, câteva icoane de pictat cu chipul sfintelor femei românce care au fost canonizate anul trecut", a afirmat Preafericitul, la finalul Sfintei Liturghii din Duminica Ortodoxiei, săvârșite la Catedrala Patriarhală.
La Catedrala Națională trebuie finalizată și instalația electrică de încălzire în pardoseală
Daniel a adresat apoi un apel direct credincioșilor pentru sprijin financiar.
"Vă rugăm ca, atunci când aveți posibilitate, dumneavoastră și prieteni și cunoștințe, rând pe rând, să îi îndemnați să ofere un ajutor financiar, după posibilități, pentru pictura Catedralei", a spus el.
Conform sursei citate, picturile nu sunt singurele lucrări nefinalizate la Catedrala Națională.
"Mai avem în toată catedrala, în tot naosul și pronaosul și foaierul, de făcut instalația electrică de încălzire în pardoseală și pardoseala finită, care și ea va fi din marmură, așa cum avem și pe solee și în Sfântul Altar. (...)
Tot în catedrală mai avem de pictat o mare parte din pereții pronaosului și ai cafasului, unde cântă corul", a explicat părintele Nicolae Crîngașu, coordonatorul lucrărilor de la Catedrala Națională.