Povestea emoţionantă a Iulianei a fost prezentată miercuri, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
Iată, mai jos, povestea Iulianei, prezentată la Observator:
E unul dintre cei 30 de mii de copii trimişi la export după Revoluţie. Iuliana Katie Ecker, adoptată de o familie de americani la începutul anilor '90, s-a întors acasă să-şi confrunte trecutul.
A întâmpinat-o, însă, un prezent dur: o familie dezbinată şi săracă, un frate după gratii şi o mamă care nu îndrăzneşte să se gândească la ziua de mâine.
Iuliana. Aşa o chema în 1991, când a părăsit ţara. Acum câteva zile, a păşit din nou pe pământ românesc drept cetăţean american. Iuliana devenită Katie Ecker a venit înapoi acasă, să afle cine e.
Dar lucrurile pe care le-a aflat aproape din întâmplare au împins-o să caute explicaţii. A vrut cu orice preţ să înţeleagă de ce femeia care a adus-o pe lume a renunţat la ea într-o clipă şi ar fi cerut bani în schimbul ei.
În tot acest timp, Katie a trăit cu gândul că în România o aşteaptă o lume în care s-ar regăsi într-o clipă.
Katie caută să se regăsească în curtea prăfuită, iar fraţii şi verii vor să-şi facă loc în lumea de vis de peste Ocean. Pentru ei, România e o ţară gri cu uşi închise. Aşa cum era pentru David şi Janet, când au venit să-şi adopte fiica.
Doar balconul dărăpănat mai rezistă vremurilor noi. Bucureştiul pare de nerecunoscut pentru americanii care au văzut, cu ochii lor, cum se umpleau străzile de mineri, în 1991. Acum, clădiri noi şi firme luminoase şterg încet-încet amintirile gri.