Antena 3 CNN Actualitate Rezultate Bacalaureat 2020, notele după contestații au fost afișate. Rata de promovare a ajuns la 64,5%

Rezultate Bacalaureat 2020, notele după contestații au fost afișate. Rata de promovare a ajuns la 64,5%

Este ziua decisivă pentru cei care au participat la prima sesiune a Bacalaureatului din acest an. Notele finale au fost afișate pe EDU.ro în jurul orei 11.00.

Rezultate Bacalaureat 2020, notele după contestații au fost afișate. Rata de promovare a ajuns la 64,5%
Sursa foto: hepta
05 Iul 2020   •   11:22

Update: Ministerul Educației a anunțat rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, după contestații. 

Rata de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare), înregistrată la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului național de Bacalaureat, fără etapa specială, după soluționarea contestațiilor, este de 64.5%, anunță Ministerul Educației.

Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 72.9%, iar pentru promoțiile anterioare de 27.7%

Astfel, din totalul celor 147.794 de candidați prezenți, au promovat 95.399 de candidați: 87.887 candidați aparțin promoției 2020 (comparativ cu 84.833 de candidați reușiți în promoția anului trecut), iar 7.512 provin din promoțiile anterioare (în creștere, comparativ cu 4.383 de candidați reușiți în 2019). Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut la 307.

Dintre cei 155.639 de candidați înscriși, s-au prezentat 147.794 de candidați (120.627 de candidați din promoția curentă, respectiv 27.167 de candidați din promoțiile anterioare).

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

Știre inițială: Notele urmează să fie publicate în jurul orei 12.00, pe edu.ro. După sesiunea 2020 a examenului de Bacalaureat au fost depuse un număr de 62.790 de contestaţii. Dintre acestea, 23.954 de contestaţii au fost la Limba și literatura română, 20.741 de contestaţii la proba obligatorie a profilului, 17.603 contestații la proba la alegere a profilului și 492 de contestaţii au fost depuse la proba de limba şi literatura maternă.

Rezultate finale Bac 2020. Cele mai multe contestații în București

Cele mai multe contestaţii au fost depuse în București (7.380) şi în judeţele Constanţa (2.941), Argeş (2.868) şi Suceava (2.527), iar cele mai puţine – sub 650 de contestaţii – în judeţele Mehedinţi, Călăraşi, Covasna, Ialomiţa şi Tulcea.

Rezultate finale Bac 2020. Rata de promovare înainte de contestații

Înainte de soluționarea contestațiilor, rata de rata de promovare la Bacalaureat, atât pentru promoţia curentă, cât şi promoţiile anterioare, a fost de 62,9%. Pentru promoţia curentă, rata de promovare a fost de 71,4%, iar pentru promoţiile anterioare – 25%, conform edu.ro.
 

×
Subiecte în articol: rezultate bacalaureat
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close