Antena 3 CNN Actualitate Cât de mare este riscul de holeră pe litoralul Mării Negre. Adrian Marinescu a explicat la ce se expun românii

Cât de mare este riscul de holeră pe litoralul Mării Negre. Adrian Marinescu a explicat la ce se expun românii

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 09:48 16 Iun 2023 Modificat la 09:57 16 Iun 2023

Mulți români nu sunt siguri acum dacă mai vor să meargă la Marea Neagră, indiferent dacă vorbim de litoralul românesc, ori de cel bulgăresc sau turcesc.

Medicul infecționist Adrian Marinescu a explicat, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, cât de mare este riscul de infectare în cazul în care românii aleg Marea Neagră. 

”Pericolul este foarte mic. Și cred că ar trebui spus foarte clar că oamenii trebuie să își facă vacanțele și este bine să meargă pe litoralul românesc! Fără discuție că nu există un risc real care într-adevăr să le pună sănătatea în pericol.

În primul rând, în Ucraina, chiar dacă agentul patogen este prezent în mediu, nu există niciun caz de holeră declarată. Deci lucrurile sunt clare. În plus, chiar dacă la un moment dat am putea identifica acea bacterie care dă holera și la noi, riscul tot este mic pentru că aici putem discuta de cazuri izolate sau putem să discutăm de situația în care nu avem infecție activă.

Citește și: Alertă pe litoral! Românii au intrat în panică | DSP Constanţa: Luăm probe din Marea Neagră zilnic

Am primit de mai multe ori următoarea întrebare: dacă la un moment dat găsesc agentul patogen în apă și eu merg să fac baie, cât de mare este riscul? Răspunsul este că riscul este mic pentru că doar în mod accidental voi veni în contact cu apa pe care să o înghit într-o cantitate mică. Nu este o doză infectantă și atunci riscul de a mă îmbolnăvi este mic.

Și un alt lucru important de spus. Să știți că, dintre cazurile de holeră, este adevărat că nu am mai avut de 30 de ani, cele mai multe înseamnă forme ușoare, asimptomatice. Acele cazuri dramatice despre care citeam cu foarte multă vreme în urmă sunt foarte rare. Adică situația care ne pune viața în pericol... Asta nu înseamnă că nu trebuie să fim prudenți, nu înseamnă că nu trebuie verificată calitatea apei și lucrul ăsta trebuie să se întâmple”, a explicat medicul Adrian Marinescu la Antena 3 CNN.

”Trebuie să știți că acel conflict din Ucraina nu înseamnă doar holeră. Sunt multe boli infecțioase despre care nu mai vorbeam în ultima vreme și care ar putea reveni! Vorbim de difterie, de poliomielită, de hepatite și exemplele ar putea să continue. Deci prudența trebuie să existe și faptul că autoritățile internaționale, vorbesc în primul rând de OMS, au avut o reacție rapidă, din punctul meu de vedere este un lucru bun. Vă aduceți aminte că în pandemie ne-am fi dorit să avem această reacție rapidă. Deci faptul că acest lucru se întâmplă acum eu zic că este de bun augur și înseamnă, de fapt, prudență și monitorizare și pentru perioada care urmează”, a mai spus medicul infecționist. 

×
Parteneri
x close