Antena 3 CNN Actualitate Rogobete, mesaj pentru cadrele medicale: Renunţaţi la bijuterii şi unghii false în Terapie Intensivă. Aceste lucruri apar în lege

Rogobete, mesaj pentru cadrele medicale: Renunţaţi la bijuterii şi unghii false în Terapie Intensivă. Aceste lucruri apar în lege

A.E.D.
3 minute de citit Publicat la 20:54 16 Noi 2025 Modificat la 00:33 17 Noi 2025
poza in care apare Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii. Sursa foto: Agerpres

 Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a transmis duminică seara, în cadrul interviului oferit, în exclusivitate, la Antena 3 CNN, un mesaj pentru cadrele medicale pe care le-a îndemnat să renunţe la unghii false şi bijuterii, inclusiv la verighetă, atunci când merg în Terapie Intensivă. "Dacă există o legătură emoțională foarte puternică cu verigheta, se poate purta în buzunar, dar nu la mână", a subliniat Alexandru Rogobete, care a explicat că bijuteriile nu se dezinfectează corect cu ajutorul soluţiilor, întrucât anumiţi germeni patogeni care sunt rezistenți nu dispar în această situație. În plus, ministrul Sănătăţii a oferit noi informaţii despre ancheta de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, unde este manager chiar mentorul său.

În legătură cu miliardele pierdute pentru pentru vaccinurile anti-COVID comandate de România, Alexandru Rogobete a afirmat că se puteau construi două spitale cu acestea. "DNA să găsească vinovaţii", a subliniat el în timpul declaraţiilor. În acelaşi interviu, ministrul Sănătăţii le-a transmis cadrelor medicale să renunţe la bijuterii şi unghii flase atunci când sunt la Terapie Intensivă, subliniind că există lege în acest sens.

Oana Zamfir, realizatoarea emisiunii "Ora de Foc":  Este, domnule ministru, spitalul de la care proveniți, practic, aici ați fost rezident, aici ai intrat în medicină și este spitalul condus de un uriaș, din punctul meu de vedere și nu doar al meu, al Terapiei Intensive și nu numai: profesorul Dorel Săndesc, care este și mentorul dumneavoastră. Ca atare, prima probă de foc pe care o treceți în această seară este asta: veți fi la fel de sever cu spitalul din care proveniți, cu mentorul dumneavoastră pentru a elucida acest caz? Ați fost de o fermitate de remarcat în privința Spitalului "Sfânta Maria" din Iași, de exemplu, și nu doar, și în cazul Constanța și în cazurile cu care v-ați confruntat de când sunteți în mandat.
 
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii: Abordarea este aceeași, pentru că legislația este aceeaşi pentru toată lumea. Eu am avut o discuţie, evident, cu prietenul şi maestrul meu, managerul spitalului, domnul profesor Săndesc. Am încercat să înţeleg ce s-a întâmplat. Sigur, şi el a demarat o anchetă medicală mai extinsă.

Oana Zamfir, realizatoarea emisiunii "Ora de Foc":  Deci, nu a fost nevoie să trimiteţi Controlul de la ministerul Sănătăţii? Aveţi încredere în controlul pe care îl va face profesorul ?

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii: Nu a fost nevoie. Nu am de ce să trimit Corpul de Control, pentru că aici nu discutăm despre o problemă administrativă. Așa cum am spus de multe ori, Corpul de Control al ministrului Sănății poate verifica într-un spital doar activitatea sau doar componente de natură administrativa. 

Prezentatoarea Antena 3 CNN a intervenit şi a spus: "Când asistenta iese să își ia coletul și doctorii mâncarea, nu ești tot eşti tot din zona asta cumva?", iar Alexandru Rogobete a răspuns astfel: "Pentru zona medicală –  conduită terapeutică, dacă doriți – intervine Colegiul Medicilor, iar pentru componenta de monitorizare, dacă doriți, a infecțiilor asociate activității medicale poate intervini și Inspecția Sanitară de Stat din Ministerul Sănătății, este adevărat. 

Am discutat cu domnul profesor, cu domnul manager, care mi-a spus demersurile pe care le face și care sunt corecte. A pornit o anchetă disciplinară la nivelul unităţii sanitare cu privire la ieşitul în costum de spital din afara spitalului, lucru pe care şi eu l-am acuzat cu mult înainte şi îl acuz în continuare. Şi nu mă refer aici doar la costumul de spital, mă refer şi la purtatul bijuterilor şi unghiilor false şi altor elemente din acest gen în Terapie Intensivă, pentru că prezintă şi reprezintă un adevărat... vector, dacă doriți, de transfer al germenilor patogeni de la un pacient la altul". 

Ulterior, Alexandru Rogobete a mai făcut următoarele precizări: "Şi fac o paranteză scurtă cu privire la acest lucru. Știți că mai nou s-a format un grup din acesta, nu știu cum să-l caracterizez: o acțiune împotriva ministrului Sănătății, care se numește "Nu renunțăm la verighetă". Eu spun foarte clar: renunțați la verighetă în Terapie Intensivă! Sigur, dacă există o legătură emoțională foarte puternică cu verigheta, se poate purta în buzunar, dar nu la mână".
 
Oana Zamfir, realizatoarea emisiunii "Ora de Foc": Nu este o exagerare asta: dezinfectarea mâinilor pentru că nu implică și dezinfectare a obiectului acesta de pe mână, totuși?

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii: Nu, pentru că în funcție de forma ei, în funcție de rosturile pe care le are sau nu poate angrena, dacă doriți, anumiti germeni patogeni care sunt rezistenți și care nu se dezinfectează și nu dispar în această situație. Dar lucrurile sunt foarte clare și apar în lege. În Terapie Intensivă nu ai voie să porți bijuterii și unghii false. Lucrurile sunt simple, iar ele trebuie respectate de toată lumea.


 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close