Antena 3 CNN Actualitate "România are ceea ce restul Europei a pierdut". Ambasadorul britanic, despre pasiunea Prinţului Charles pentru ţara noastră

"România are ceea ce restul Europei a pierdut". Ambasadorul britanic, despre pasiunea Prinţului Charles pentru ţara noastră

"România are ceea ce restul Europei a pierdut". Ambasadorul britanic, despre pasiunea Prinţului Charles pentru ţara noastră
13 Feb 2013   •   16:37

Prinţul Charles vine tot mai des în România pentru că înţelege că această ţară "are ceea ce restul Europei a pierdut", adică "păduri virgine, un peisaj foarte frumos, o viaţă tradiţională", a afirmat ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris, citat de Mediafax.
   
Ambasadorul britanic a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că "România a devenit din ce în ce mai interesantă pentru turiştii britanici", mai ales în sectorul de ecoturism înregistrându-se o creştere a numărului acestora.
   
"Am fost în discuţii cu oamenii din sectorul de ecoturism şi mi-au spus că România a devenit din ce în ce mai interesantă pentru turiştii britanici. Ei au înregistrat o creştere. Eu cred că este un segment de interes şi am venit în Sibiu cu un expert britanic în acest domeniu, pentru a dezvolta sectorul de ecoturism în România", a declarat Martin Harris.
   
Potrivit acestuia, atuurile României sunt "peisajul frumos şi patrimoniul interesant".
   
"Cred că România are un patrimoniu foarte important la nivel european şi trebuie să îl păstreze pentru viitor", a afirmat ambasadorul Marii Britanii.
   
Întrebat dacă Prinţul Charles este cel mai bun ambasador al României în Marea Britanie şi ce apreciază acesta în România, Martin Harris a afirmat că Prinţul Charles are o adevărată "pasiune" pentru România.
   
"Cred că Prinţul Charles este un ambasador foarte bun pentru România, fiindcă are o pasiune pentru România şi înţelege valorile româneşti, care sunt unice în Europa, faptul că România are ceea ce restul Europei a pierdut - păduri virgine, un peisaj foarte frumos, o viaţă tradiţională", a afirmat Martin Harris.
   
Prinţul Charles deţine în localitatea sibiană Mălâncrav un fost conac, care a fost complet restaurat, fiind doar unul dintre imobilele deţinute de moştenitorul coroanei britanice în satele din Transilvania.
   


×
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close