Antena 3 CNN Actualitate România intenționează să cumpere noi avioane F-16

România intenționează să cumpere noi avioane F-16

România intenționează să cumpere noi avioane F-16
21 Dec 2016   •   18:13

Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a anunţat, miercuri, că România negociază cu SUA cumpărarea de noi avioane F-16, deoarece aliaţii europeni nu au putut pune la dispoziţia României o escadrilă cu acest tip de avion, scrie Libertatea.

„Va trebui să continuăm cu achiziţionarea de aparate F16 ca atare, încă de la începutul anului am lansat o scrisoare circulară tuturor aliaţilor europeni care au în dotarea forţelor lor aeriene aparate F16, răspunzând anumitor aşteptări ale noastre. Din motive care ţin în primul rând de evoluţia modelului general de securitate, niciunul dintre aceşti aliaţi nu poate, la ora la care vorbim, să pună la dispoziţie o escadrilă întreagă de F16. Ca atare, spre finalul anului, ne-am orientat spre discuţii directe cu Guvernul SUA, care, sigur, are viziunea cea mai cuprinzătoare asupra aparatelor disponibile şi urmează să punem cap la cap o ofertă pe care s-o analizăm”, a declarat ministrul Mihnea Motoc în timpul prezentării bilanţului pe 2016 al MApN.

Potrivit bilanţului, pe 7 octombrie a avut loc ceremonia de primire a primelor şase avioane F16 la baza aeriană Feteşti, iar pe 15 decembrie au sosit alte trei avioane F16, urmând ca ultimele trei să fie livrate în cursul anului viitor.

×
Subiecte în articol: România avioane f-16 mihnea motoc
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close