Antena 3 CNN Actualitate România va cumpăra de trei ori mai multe avioane decât cele aprobate de CSAT

România va cumpăra de trei ori mai multe avioane decât cele aprobate de CSAT

România va cumpăra de trei ori mai multe avioane decât cele aprobate de CSAT
24 Mar 2010   •   20:27


În vreme ce guvernul intenţionează să pună tot felul de biruri pe români, Consiliul Superior de Apărare a Ţării a aprobat achiziţionarea de avioane pentru armată de miliarde de dolari. Şi nu sunt 24 aşa cum s-a comunicat după şedinţa de marţi, ci 72 de aparate.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, achiziţia aeronavelor F 16 se va derula în 3 etape. Cea iniţială, în care vor fi cumpărate 24 de avioane second-hand, etapa intermediară, care presupune achiziţia a 24 de avioane noi F-16 şi ultimul tronson al programului, care înseamnă 24 de avioane F-35.

"Derularea Programului Avion Multirol se înscrie în Parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, iar opţiunea pentru achiziţionarea de avioane F-16 se circumscrie strategiei Statului Major al Forţelor Aeriene de realizare graduală a capabilităţilor operaţionale aeriene, care are ca obiectiv final intrarea în înzestrare a avionului F-35 JSF (Joint Strike Fighter)", se arată într-un comunicat de presă al MApN.

Citeşte aici comunicatul MApN (pdf)

"În acest sens, în cadrul strategiei sunt prevăzute etapele:
- etapa iniţială presupune achiziţia a 24 de avioane în uz tip F-16, variantă Block 25;
- etapa intermediară presupune achiziţia a încă 24 de avioane noi F-16, variantă Block 50-52;
- faza completă presupune intrarea în serviciu a 24 de avioane F-35 JSF, concomitent cu ieşirea din serviciu a primului lot de avioane F-16 achiziţionate iniţial", se mai arată în comunicat.

Numai pentru primele avioane cumpărate, statul român trebuie să achite 1,3 miliarde de dolari.

Antena 3

×
Subiecte în articol: avioane MApN
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close