Roxana Mînzatu, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, rănită într-un accident rutier

de A.B.    |    03 Iul 2015   •   17:33
Roxana Mînzatu, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, rănită într-un accident rutier
Roxana Mînzatu, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, a fost rănită într-un accident rutier produs vineri pe DN 66, în judeţul Hunedoara, fiind transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean din Deva, potrivit unor surse din Poliţie. Conform surselor citate, incidentul a avut loc în jurul orei 14.00, când şoferul unei autoutilitare, în vârstă de 58 de ani, din Gorj, care circula dinspre Haţeg către Petroşani, a lovit o maşină care circula în faţa lui.

După impact, autoutilitara a intrat pe contrasens şi a lovit un autoturism care venea din sens opus, în care se aflau secretarul de stat Roxana Mînzatu şi şoferul acesteia. În urma impactului, Roxana Mînzatu a suferit leziuni la coloană, în timp ce şoferul ei şi doi pasageri ai autoutilitarei au suferit răni mai uşoare. Roxana Mînzatu se afla într-o vizită oficială în judeţul Hunedoara, alături de ministrul Marius Nica. Ei se îndreptau spre Valea Jiului unde aveau stabilite întâlniri cu primarii din zonă.

Parteneri
x close