Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Consultaţii gratuite pentru românii care suferă de "boala secolului". Şedinţe decontate de stat, din 1 iulie 2023

Consultaţii gratuite pentru românii care suferă de "boala secolului". Şedinţe decontate de stat, din 1 iulie 2023

Românii care suferă de boala secolului şi plătesc asiguarea de sănătate beneficiază gratuit, din această lună, de consultaţii medicale, mai exact câte una pe lună.

Consultaţii gratuite pentru românii care suferă de "boala secolului". Şedinţe decontate de stat, din 1 iulie 2023
Sursa foto: Profimedia Images
de Georgiana Adam    |    07 Iul 2023   •   00:00

Este vorba despre una dintre cele mai grave boli ale acestui secol, "boala secolului" așa cum a fost numită ea de specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății.

Potrivit statisticilor, peste 40 de milioane de oameni suferă de această afecțiune numai în Europa, ceea ce înseamnă, practic, de două ori cât populația României.

În premieră, începând cu acest an, acest gen de servicii medicale poate fi acordat și la solicitarea pacienților care se confruntă cu situații stresante sau traumatizante ori depresie.

Mai exact, începând cu data de 1 iulie 2023, pachetul de bază de servicii medicale la care au dreptul pacienții asigurați la stat include și un număr de 12 consultații psihologice anuale gratuite. 

În plus, asigurații pot primi ajutor de specialitate inclusiv la domiciliu, atunci când este cazul.

Noul contract-cadru din sănătate a intrat în vigoare de la 1 iulie 2023 și reglementează condițiile acordării asistenței medicale, drepturile și obligațiile furnizorilor și asiguraților. 

Printre altele, noul contract cadru extinde pachetul de bază la care au dreptul asigurații cu noi servicii medicale, cum sunt, spre exemplu: consultațiile psihologice la recomandarea medicilor de alte specialități clinice, testele genetice sau screeningul pentru cancerul colorectal.

Cum beneficiază românii cu depresie de consultaţii gratuite

Consultațiile psihologice sunt servicii medicale care au ca scop evaluarea, diagnosticarea, tratamentul și prevenirea tulburărilor mentale și emoționale.

Acestea pot fi acordate de medici psihiatri, psihologi clinicieni sau asistenți medicali cu competențe în domeniul sănătății mintale.

De luna aceasta, consultațiile psihologice vor fi acordate în mai multe situații decât înainte, însă doar în baza unei trimiteri din partea medicului specialist sau a celui de familie:

- la solicitarea asiguratului, pentru consiliere psihologică în caz de situații stresante sau traumatizante

- la recomandarea medicului de familie sau a medicului specialist, pentru evaluarea stării de sănătate mintală și stabilirea unui plan terapeutic

- la solicitarea asiguratului, pentru depistarea precoce a riscului de demență sau depresie la persoanele cu vârsta peste 60 de ani

- la solicitarea asiguratului, pentru evaluarea sănătății mintale și reproductive la persoanele cu vârsta între 40 și 60 de ani.

Numărul maxim de consultații psihologice pe care le poate primi în mod gratuit un asigurat este de 12 pe an, adică una pe lună. 

Actele de care ai nevoie pentru consultaţii gratuite lunare

Pentru a beneficia de consultații psihologice, asiguratul trebuie să prezinte cardul național de sănătate și biletul de trimitere eliberat de medicul care recomandă serviciul.

În același timp, normele de aplicare a contractului cadru conțin și o serie de precizări suplimentare cu privire la situațiile ori categoriile de pacienți care pot beneficia de servicii medicale pihologice ori psihiatrice. 

Spre exemplu, femeile însărcinate, în cadrul evaluării sănătății mintale perinatale, inclusiv în ceea ce privește anxietatea și depresia, pot beneficia de evaluare și tratament psihologic sau psihiatric.

De asemenea, medicii primari pot recomanda serviciile psihologilor pentru pacienții cu afecțiuni cronice, pentru cei cu risc crescut de îmbolnăvire, precum și pentru persoanele cu dizabilități. 

Același lucru este valabil pentru persoanele cu afecțiuni psihiatrice sau neurologice, precum și cele cu tulburări din spectrul autist. Toate aceste servicii medicale sunt disponibile inclusiv pentru copii, potrivit avocatnet.ro.

Peste 500.000 de români suferă de depresie. Cum ajungi gratuit la psiholog sau psihiatru

Depresia este una dintre cele mai grave boli ale acestui secol, "boala secolului" așa cum a fost numită ea de specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății.

Potrivit statisticilor, peste 40 de milioane de oameni suferă de această afecțiune numai în Europa, ceea ce înseamnă, practic, de două ori cât populația României.

Nici țara noastră nu stă bine la acest capitol. Potrivit datelor întocmite de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, în perioada 2014-2020, numărul celor înregistrați cu depresie a crescut cu aproape 14%.

Peste 500.000 de români suferă de depresie, anxietate sau au stări psihotice, arată cele mai recente statistici, iar numărul lor este în creştere.

Numai că accesul la serviciile unui psihiatru sau psiholog este extrem de dificil. Mulţi români nici măcar nu ştiu că pot fi consultaţi gratuit, dacă au asigurare medicală.

Tocmai de aceea, mulţi dintre pacienţi ajung foarte târziu la psiholog sau psihiatru, când afecţiunile sunt deja foarte grave.

În România, drumul către un psiholog sau psihiatru este unul complicat. Mulţi nu ştiu că pot avea acces gratuit la un astfel de serviciu medical, dacă au asigurare de sănătate.

Din păcate, mulţi români apelează prea târziu la ajutorul unui psihiatru sau psiholog, încât ajung într-o stare avansată la spital.

De exemplu, la Spitalul Obregia din Capitală se internează în fiecare an aproximativ 35.000 de pacienţi.

Depresia, axietatea, stările psihice ori depedenţa de droguri sunt printre cele mai des întâlnite probleme, spun medicii.

×
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close