Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Decizie luată de Guvern în privința pacienților cu afecțiuni grave

Decizie luată de Guvern în privința pacienților cu afecțiuni grave

Decizie luată de Guvern în privința pacienților cu afecțiuni grave
Sursa foto: foto- Pexels
24 Apr 2018   •   16:10

Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, o ordonanţă de urgenţă privind accesul neîngrădit la terapii pentru pacienţii cu afecţiuni grave, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

"Prin acest act normativ se asigură accesul pacienţilor cu afecţiuni grave, adică oncologice, boli grave, boli rare, hepatita C, afecţiuni cardiovasculare sau scleroză multiplă la toate medicamentele destinate unei indicaţii terapeutice în concordanţă cu starea sănătăţii pacienţilor, şi nu la un singur medicament, aşa cum era reglementat până-n acest moment", a declarat Nelu Barbu la Palatul Victoria, precizând că ordonanţa a fost adoptată la propunerea Ministerului Sănătăţii.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a adăugat că "la baza încheierii contractelor cost-volum-rezultat vor sta mecanisme distincte de tip progresiv, fie pacient - volume, fie cost efectiv pe pacient cu rezultat medical".

"Se asigură astfel predictibilitatea costurilor atât pentru bugetul Fondului Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate, cât şi pentru deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă. Pentru pacienţi nu va exista nicio contribuţie personală, diferenţa dintre preţul de comercializare şi costul efectiv pe pacient se va datora de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă cu titlu de contribuţie trimestrială", a mai declarat Nelu Barbu. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: decizie guvern afectiuni
Parteneri
Cutremur în România, în această seară, în zona seismică Vrancea
x close