Antena 3 Actualitate Sănătate Dr. Voichiţa Lazureanu, reacţie la fondul naţional cerut de Pfizer pentru despăgubirea victimelor: "Este o cutie a Pandorei care ne lasă descoperiţi"

Dr. Voichiţa Lazureanu, reacţie la fondul naţional cerut de Pfizer pentru despăgubirea victimelor: "Este o cutie a Pandorei care ne lasă descoperiţi"

de Claudia Popovici    |    28 Ian 2022   •   19:01
Dr. Voichiţa Lazureanu, reacţie la fondul naţional cerut de Pfizer pentru despăgubirea victimelor: "Este o cutie a Pandorei care ne lasă descoperiţi"
Sursa foto: Facebook Voichiţa Lăzureanu

Voichița Lazureanu, medic infecționist la spitalul "Victor Babeş" din Timişoara, a comentat solicitarea companiei Pfizer ca România să creeze un fond național care să despăgubească eventualele victime ale administrării medicamentelor sale inovative. Iată concluziile medicului.

Compania Pfizer a cerut autorităților din România crearea unui fond național care să despăgubească eventualele victime ale administrării medicamentelor sale inovative, ceea ce ar crea foarte multe rezerve, în primul rând în rândul pacienților, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

„Luni va sosi în România o cantitate de 50.000 de cutii de medicament inovativ antiviral Molnupiravir. Am reușit să facem acest lucru. Din păcate, cu cei de la Pfizer nu am reușit. Ne-au pus niște condiții comerciale și un contract tipic din Statele Unite, care e foarte greu de adoptat în România”, a declarat la începutul ședinței de Guvern ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

El spune că pretențiile Pfizer ar fi creat foarte multe rezerve.

„Vă dau un singur exemplu care cred că ar crea foarte multe rezerve, în primul rând pacienților: crearea unui fond național care să despăgubească eventualele victime ale administrării acestui tratament. Vă dați seama că o astfel de chestiune n-avem nici cum să facem și e foarte de greu de instrumentalizat, mai ales că nu sunt precizări legate de dimensiunea acestui fond”, conchide Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii

„Este o cutie a Pandorei care ne lasă descoperiți"

Întrebată despre această solicitare Voichița Lazureanu, medic infecționist la spitalul "Victor Babeş" din Timişoara, a spus: 

Din punctul meu de vedere este o cutie a Pandorei de natură mai degrabă juridică decât medicală, dar cu implicații numeroase şi medicale.

O dată din partea pacienților care se vor gândi: dar dacă este aşa de bun acest medicament de ce mai avem nevoie de această garanție guvernamentală sau fond de despăgubire. Iar pe noi ca medici ne lasă descoperiți.

Şi aşa suntem expuşi la nenumărate dări în judecată şi aşa vor veni şi aceste contracte, care da, sunt tipic americane. Dar eu nu am văzut niciodată un contract între guvern şi o companie farmaceutică de eventualele complicații care pot apărea dacă nu a avut efectul scontat medicamentul", a spus medicul Voichiţa Lăzureanu la Antena 3. 

Citiţi şi: Oana Zamfir: "S-a ridicat cortina. Pfizer vrea de la guvernele lumii câte un fond naţional de despăgubit victimele"

×

Ştirile Antena 3 sunt şi pe Facebook sau pe Google News

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close