Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Cum putem încetini îmbătrânirea creierului. Interviu cu prof. dr. Guillermo Lopez Lluch, specialist de renume în biologia moleculară

Cum putem încetini îmbătrânirea creierului. Interviu cu prof. dr. Guillermo Lopez Lluch, specialist de renume în biologia moleculară

Unul dintre invitații de seamă ai Conferinței Internaționale de Longevitate și Gerontologie, organizate de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, prof. dr. Guillermo Lopez Lluch, coordonatorul departamentului de biologie moleculară al Universității Pablo de Olavide, din Sevilla, inclus în top World Ranking 2% oameni de știință, a răspuns mai multor întrebări privind posibilitatea încetinirii îmbătrânirii creierului.

Cum putem încetini îmbătrânirea creierului. Interviu cu prof. dr. Guillermo Lopez Lluch, specialist de renume în biologia moleculară
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Georgiana Adam    |    17 Dec 2022   •   22:03

Absolvent al Blas Infante Institute, a studiat Biologia la Facultatea de Științe a Universității din Cordoba între 1987 și 1992. Este doctorand al aceleiași facultăți, susținându-și teza de doctorat în 1997. Este din anul 1998 profesor la Pablo de Olavide University și din 2018 specialist în Biologie Celulară la Centrul Andaluz de Dezvoltare Biologică / Departamentul de Fiziologie, Anatomie și Biologie Celulară.

Cercetările sale se bazează pe studiul metabolismului celular, îndeosebit pe rolul mitocondriei în procesul de îmbătrânire celulară.

În cadrul conferinței, prof. Lopez a prezentat și rezultatele unui studiu științific bazat pe dovezi privind rolul pozitiv al Coenzimei Q10 asupra îmbătrânirii.

În contextul temei conferinței de longevitate, specialiștii Senatului Științific au obținut câteva răspunsuri la întrebările legate de conceptul de îmbătrânire activă, prof. dr. Guillermo Lopez Lluch oferind informații privind modurile în care putem să încetinim îmbătrânirea creierului.

Î: Care sunt instrumentele pe care le avem la dispoziție pentru a încetini îmbătrânirea cognitivă?

R: În prezent, este clar că menținerea unei activități cât mai ridicate ne ajută să evităm disfuncțiile cognitive. Multe studii au demonstrat că activitatea fizică reduce factorii dăunători care afectează declinul cognitiv în timpul îmbătrânirii. Pe de altă parte, alte studii indică faptul că o dietă echilibrată și bogată în legume (dar care să includă și carne și pește) îmbunătățește mecanismele moleculare care protejează celulele împotriva deteriorării și, astfel, reduce declinul cognitiv.

Î: Putem lua în considerare "antrenarea creierului" pentru a încetini îmbătrânirea?

R: Da, activitatea fizică, dar și cea socială este importantă pentru a menține capacitatea creierului. Neuronii, la fel ca toate celelalte celule, au nevoie de activitate pentru a-și menține capacitatea de a acționa corect. Fără utilizare, celulele se usucă. Cu toate acestea, trebuie efectuate mai multe cercetări pentru a determina ce tip de antrenament al creierului este mai bun. Probabil, o combinație de activitate fizică ce permite o capacitate mai mare de a lua decizii îmbunătățește funcția executivă a sistemului neuronal care se finalizează cu o capacitate mai mare de a menține memoria. Totul este un fel de sistem echilibrat, care are nevoie de impulsuri din diferite moduri.

Î: Există teste care pot prezice "vârsta biologică" a creierului nostru?

R: Există unele teste care indică riscul de a intra într-un declin cognitiv sau o scădere a funcției executive. Aceste teste sunt teste psihologice care ajută la identificarea riscului, dar principala problemă este de a detecta declinul cognitiv foarte devreme, la timp pentru a aplica proceduri terapeutice pentru a reduce progresia declinului. În prezent, lucrăm la un aspect diferit al declinului cognitiv care se bazează pe disfuncția sistemului vascular care furnizează metaboliți țesutului nervos. Se știe că disfuncția barierei hemato-encefalice (vasculatura care se află în sistemul nervos central) poate fi un factor important în progresia declinului cognitiv asociat vârstei. În studiile noastre, suplimentarea cu Coenzima Q10, molecula cheie antioxidantă și metabolică din celule, poate contribui la reducerea disfuncției vasculare reducând, de asemenea, riscul de a suferi de declin cognitiv. Lucrăm la această ipoteză chiar acum.

Conform declarațiilor profesorului Lopez Lluch există mijloace la îndemâna fiecăruia dintre noi să încetinim îmbătrânirea creierului, avem la dispoziție și suplimente care să ne ajute în această direcție, iar cercetările continuă cu scopul de a identifica acea medicație țintită. Desigur, toate metodele de îmbunătățire și prelungire a vieții, de încetinire a declinului cognitiv trebuie să aibă în vedere prevenția.

Cercetările sale se concentrează pe studiul mecanismenlor celulare implicate în procesul îmbătrânirii, îndeosebi pe activitatea mitocondrială. Mitocondriile sunt adevăratele uzine energetice care susțin sănătatea celulară. Practic, cu cât avem mai multe mitocondrii, cu atât este întârziată mai mult îmbătrânirea celulară. In timp ce produc energie, mitocondriile eliberează și radicali liberi. Pe măsură ce îmbătrânim cantitatea de mitrocondrii scade și conduce la deteriorarea ADN-ului, iar organele îmbătrânesc.

Scopul acestor cercetări este identificarea unor modalități prin care putem „ajuta” mitocondriile să funcționeze optim o perioadă cât mai lungă de timp diminuând riscul inflamator care stă la baza îmbătrânirii celulare.

×
Parteneri
Categoria de români care va primi 1.500 de lei în plus la pensie
x close