Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Lipsă acută de medici cardiologi la cel mai mare spital din Prahova

Lipsă acută de medici cardiologi la cel mai mare spital din Prahova

Criză de medici crdiologi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti. După ce în luna mai, patru specialişti şi-au dat demisia, doctorii rămaşi abia mai fac faţă. Conducerea unităţii medicale caută soluţii, însă, din păcate, deşi au fost scoase la concurs toate posturile disponibile, până acum nu au fost ocupate.

Lipsă acută de medici cardiologi la cel mai mare spital din Prahova
Sursa foto: Agerpres
de Redacția Antena 3 CNN    |    12 Iul 2022   •   09:22

Situaţia este din ce în ce mai gravă la cel mai mare spital din Prahova după ce în urmă cu două luni, jumătate dintre cardiologii unităţii medicale şi-au dat demisia. Medicii care au rămas spun că sunt epuizaţi.

SINCRON MARIAN ALBU, sef secte cardiologie SJU Ploiesti

Situaţia nu s-a îmbunătăţit deloc, e un efort suplimentar pe care îl facem noi cei care am rămas aici şi cu 2 cardiologi care ne ajută pentru perioada de gărzi. Pe secţie lucrăm 4 medici şi deficitul este probabil undeva la minus 10, spune Marian Albu, şeful secţiei Cardiologie SJU Ploieşti. 

"Trebuie să recurgem la tot felul de improvizaţii, legea permite şi medicului internist să facă un curs de cardiologie, în alte situaţii chem cardiologii de acasă... S-a întâmplat şi acum câteva zile şi se întâmplă mereu. Sper ca ei să reziste şi să-şi facă datoria până la capăt." - explică şi Bogdan Nica, manager SJU Ploieşti. 

Conducerea spitalului încearcă să vină cu solutii. Toate posturile au fost scoase la concurs, însă, din păcate, candidaţii nu s-au înghesuit.

Solutia legală, unica, în afara stării de alertă - că nu mai suntem - este să scoţi posturi la concurs. Lucrul ăsta durează cam o lună de zile, până apare în ziarul Viaţa medicală, încă o lună şi ceva până când UMF Carol Davila ne dă cadre didactice pentru examinare şi - hai să spunem 2 luni jumate. După care dacă nu s-au ocupat le scot din nou., mai spune managerul SJU Ploieşti. 

În judeţul Prahova există 107 medici cardiologi la 100 de mii de locuitori. Spre deosebire de Iaşi unde sunt 572 la suta de mii de locuitori. 

×
Subiecte în articol: prahova
Parteneri
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close