Antena 3 Actualitate Sănătate Ministrul Sănătăţii: Control la toate maternitățile din țară

Ministrul Sănătăţii: Control la toate maternitățile din țară

08 Ian 2019   •   18:15
Ministrul Sănătăţii: Control la toate maternitățile din țară

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi că au avut loc discuții cu sindicatele pe care le-a asigurat că nu vor fi pierderi salariale. 

Ministrul a avut un mesaj ferm pentru sindicate, pe care le anunță că salariile nu vor scădea. „Am discutat cu principalele sindicate. Nu este vorba despre pierderi la venituri, este vorba despre creșteri. Majorările salariale din sistemul sanitar au fost consistente. Niciun angajat din sistemul de Sănătate nu va pierde”.

În ceea ce privește șpaga din spitale, Sorina Pintea a precizat că „Nu agreez un astfel de comportament. Pacienții îmi scriu, îmi scriu aparținătorii. Poate că nu se cere direct, dar se așteaptă. Eu aștept, odată cu creșterea salariilor, să crească și calitatea actului medical. Aștept să ne schimbăm atitudinea față de medici. Sunt foarte multe lucruri de reglat”. 

„Ne-am propus ca în fiecare an să fie un an al investițiilor cu prioritate în ceva. Anul acesta va fi al copiiilor. Sunt maternități care au nevoie de ajutor. Cu prioritate, investițiile vor merge către această zonă”, a precizat Sorina Pintea. 

Despre plecarea medicilor din România, ministrul Sănătății spune că „În 2017, s-au eliberat 2.800 de certificate, iar în 2018, s-au eliberat 2.300 de certificate”. 

Sorina Pintea a mai anunţat și că a semnat un ordin prin care se vor declanşa controale privind infecţiile nosocomiale la maternităţile din toată ţara. „Am demarat controale la maternitățile din București. Sunt zonele cele mai sensibile și cu vulnerabilitate maximă. Asta vom face și la maternitățile din țară”. 

×
Subiecte în articol: Sorina Pintea Ministrul Sanatatii
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal
Parteneri
x close