Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Pericolul din ridichile de pe tarabă. Cum trebuie mâncate trufandalele, ca să nu afecteze sănătatea

Pericolul din ridichile de pe tarabă. Cum trebuie mâncate trufandalele, ca să nu afecteze sănătatea

Sunt mici, colorate, pline de vitamine şi minerale, aduc numeroase beneficii organismului, însă studiile noi arată că pot face şi rău, dacă nu le consumăm într-un mod anume.

Pericolul din ridichile de pe tarabă. Cum trebuie mâncate trufandalele, ca să nu afecteze sănătatea
Sursa foto: pixabay.com
de Georgiana Adam    |    01 Apr 2023   •   15:46

Ridichile sunt mici legume rădăcinoase care oferă o savoare plăcută salatelor sau care pot fi folosite pe post de gustări, având şi suficienţi nutrienți. 

Unele dintre beneficiile consumului de ridichi se referă la reducerea inflamației și a colesterolului, arată studiile.

Deși aceste legume frumos colorate sunt bogate în nutrienți, ele pot avea efecte secundare, mai ales atunci când sunt consumate în formă crudă. 

Mai exact, ele pot avea un impact asupra sănătății tiroidei noastre.

Citeşte şi: Fructul care poate înlocui carnea şi ajută la slăbit. Românii nu se înghesuie să mănânce "Miracolul naturii"

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Ce legătură au ridichile cu tiroida?

Legătura-cheie dintre ridichi și sănătatea tiroidiană este o substanță naturală găsită în aceste mici rădăcinoase numită goitrogen. 

Goitrogenii sunt un grup de compuși care se găsesc în multe tipuri de legume și fructe, inclusiv broccoli, kale, căpșune și anumite produse din soia.

Atunci când un aliment bogat în goitrogeni este consumat în formă brută, substanțele chimice goitrogene sunt eliberate în organism. 

Astfel, atunci când mâncăm ridichile crude, ca tăiate într-o salată sau cu humus pe ele, ingerăm și acești goitrogeni.

Glanda tiroidă creează două tipuri diferite de hormoni: triiodotironina (cunoscută și sub numele de T3) și tiroxina (T4), care sunt esențiale pentru a ne ajuta să menținem un metabolism sănătos.

Dacă tiroida noastră nu funcționează în mod corespunzător, putem să ne confruntăm cu o pierdere în greutate nedorită sau o creștere în greutate, oboseală.

Pentru ca tiroida noastră să funcționeze corect, are nevoie de iod pentru a-l absorbi și a se transforma în hormonii T3 și T4. 

Cum mâncăm ridichile ca să nu ne facă rău

Potrivit unei lucrări publicate în revista Biochemistry&Pharmacology, goitrogenii (substanța chimică găsită în ridichi) sunt cunoscute că blochează procesul de ajungere a iodului în glanda tiroidă. Cu alte cuvinte, ridichile consumate în stare crudă pot întrerupe funcția tiroidiană şi o pot perturba.

Lucrarea menționează, de asemenea, că ar fi nevoie de cantități foarte mari de goitrogeni ca să existe riscul unei tiroide mărite. Totuşi, dacă sunteți hotărât să păstrați ridichile în alimentaţia voastră, atunci cea mai simplă modalitate de a rezolva această potențială problemă cu tiroida este să gătiți ridichile.

Potrivit Journal of BMC Endocrine Disorders, procesul de gătire a alimentelor goitrogenice (ridichi, broccoli, kale, produse din soia) scade capacitatea acestora de a influența producerea de hormoni tiroidieni, scrie eatthis.com.

Ridichile, pline de vitamina C şi recomandate în curele de detoxifiere

Ridichile conțin vitamina C (100 de grame de ridichi asigurând un sfert din necesarul zilnic al organismului), acid folic (6%) și potasiu (5%). Ele conţin şi vitamina B6, riboflavină, magneziu, cupru, zinc, fier și calciu. 

Ridichile sunt de folos şi celor care sunt interesaţi de siluetă, având în vedere că 100 de grame de ridichi conțin 1,6 grame de fibre.

Se mai spune despre ele că au nu mai puţin de 10 beneficii pentru organism, printre care faptul că menţin ficatul sănătos, au grijă de tractul urinar datorită efectului diuretic, protejează inima, reduc colesterolul "rău" şi tensiunea arterială.

Pe lângă faptul că ridichea curăță rinichii, ea este și leguma care reduce tensiunea arterială, printre alte beneficii medicale pe care le are pentru organism.

Totodată, ridichea este o sursă bogată de potasiu şi îmbunătățește circulația sângelui fiindcă ajută corpul să distribuie sângele în mod corect.

Un alt beneficiu al acestei plante este şi faptul că protejează inima - ridichile au multă antociniană în ele, anume un flavonoid care contribuie la sănătatea sistemului cardiovascular.

În plus, atunci când sunt adăugate în salate, ridichile dau o senzaţie mai rapidă de saţietate. Ele sunt recomandate chiar în curele de detoxifiere, împreună cu salata verde.

×
Subiecte în articol: ridichi
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close