Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Peste 70% dintre românii din mediul rural sunt obezi sau supraponderali

Peste 70% dintre românii din mediul rural sunt obezi sau supraponderali

Peste 70% dintre românii din mediul rural sunt obezi sau supraponderali. Acest lucru îl arată un studiu efectuat de Alianţa Pacienţilor Cronici din România.

Peste 70% dintre românii din mediul rural sunt obezi sau supraponderali
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Sep 2022   •   09:30

Două persoane din trei aveau glicemia mare sau colesterolul crescut, iar medicii spun că aceste rezultate îngrijorătoare sunt efectul pandemiei, dar şi a faptului că în mediul rural nu există suficiente campanii de prevenire şi conştientizare.

1.200 de oameni care trăiesc la ţară, au beneficiat de analize gratuite, cu ajutorul caravanei care a cutreierat şapte judeţe.

Specialiştii spun că şapte din zece persoane testate erau obeze sau supraponderale, iar cei mai mulţi nu au discutat niciodată cu medicul despre greutatea lor. 

O altă concluzie a studiului este că jumătate dintre persoanele investigate erau predispuse la a dezvolta boli cardiovasculare în următorii zece ani, dar şi alte boli grave.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, obezitatea este a patra cauză de deces după tensiunea arterială crescută, dieta proastă şi consumul de tutun.

 

×
Subiecte în articol: romani obezi supraponderali
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close